Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In
anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si
arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in
fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad.
Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator
stiintific – prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara
la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam,
incepand cu acest numar, ample fragmente.
Lucrarea Elitele si arhitectura rezidentiala
in tarile Române (sec. XIX-XX) isi propune sa prezinte un
subiect mai putin abordat pâna acum in istoriografia româna: cel al
fostelor resedinte boieresti din România, cladiri care au inceput
sa apara in spatiul nostru inca din secolul al XVI-lea si care au
cunoscut perioada de maxima inflorire in cel de-al XIX-lea veac. De
la primele exemplare de arhitectura civila care se mai pastreaza
astazi in forma lor originara – si exemplele cele mai elocvente
sunt curtea boiereasca de la Golesti sau palatele brâncovenesti de
la Potlogi si Mogosoaia – si pâna la cladirile edificate in secolul
al XIX-lea in stil eclectic, toate aceste cladiri demonstreaza, in
fond, europenitatea noastra.
In special din a doua jumatate a veacului XIX,
elita politica si aristocratica româneasca a incercat – si a si
reusit – o racordare la modelele de civilizatie europeana, aceasta
fiind o perioada fasta in care reprezentantii marilor familii
boieresti si-au construit pe proprietatile lor de la tara palate si
conace ce imitau, in general, stilurile arhitectonice la moda in
Occidentul acelor vremuri. S-au ridicat astfel sute de conace
boieresti, cele din Moldova imitând stilul neoclasic, foarte des
intâlnit in Rusia tarilor, in timp ce cladirile din Muntenia s-au
inspirat de la modelele occidentale, majoritatea comanditarilor
facându-si studiile in Apus, unde au putut admira marile resedinte
nobiliare si fastul vietii desfasurate in ele. Franta a fost
modelul cel mai des imitat, multi arhitecti francezi realizând
numeroase cladiri care au transformat Bucurestiul in epoca – pe
buna dreptate – “Micul Paris”, iar domeniile de la tara s-au
imbogatit si ele cu cladiri realizate in stil eclectic francez,
dupa proiectele acelorasi arhitecti occidentali. Un cunoscator in
materie, el insusi mare aristocrat, Constantin Argetoianu, nota in
Memoriile sale ca “evolutia si modernizarea protipendadei
bucurestene se savârsise deja si oamenii cu dare de mâna isi
organizasera traiul si casele dupa normele si moda Parisului”.
Dupa Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774 Tarile Române
inregistreaza desfiintarea monopolului turcesc si o intensificare a
schimburilor comerciale cu Rusia si cu tarile apusene, cu
consecinte pozitive asupra mentalului colectiv al societatii.
Concomitent s-au intarit si legaturile politice si culturale cu
strainatatea – aproape inexistente pâna atunci -ce a oferit
elitelor politice românesti, selectate in majoritate din rândul
boierimii, modele noi de viata, care nu se putea transpune decât
nou ideal de confort material.
Incepând cu prima jumatate a celui de-al XIX-lea veac, elitele
politice si aristocratice din Tarile Române au incercat – si, in
mare masura, au si reusit – o racordare la modelele de civilizatie
europeana, aceasta fiind o perioada fasta in care reprezentantii
marilor familii boieresti si-au construit pe proprietatile lor de
la orase sau de la tara palate si conace care imitau, in general,
stilurile arhitectonice la moda in Occidentul acelor vremuri. S-au
ridicat, astfel, nenumarate conace boieresti, cele din Moldova
imitând stilul neoclasic, foarte des intâlnit in Rusia tarilor, in
timp ce cladirile din Muntenia s-au inspirat de la modelele
apusene, majoritatea comanditarilor facându-si studiile in
Occident, unde au putut admira marile resedinte nobiliare si fastul
vietii desfasurate in ele. Franta a fost modelul cel mai des
imitat, multi arhitecti si artisti francezi realizând numeroase
cladiri care au transformat Bucurestiul in epoca – pe buna dreptate
– in “Micul Paris”, iar domeniile din provincie s-au imbogatit si
ele cu cladiri realizate in stil eclectic francez. Un cunoscator in
materie, el insusi mare aristocrat, Constantin Argetoianu, nota in
Memoriile sale ca “evolutia si modernizarea protipendadei
buucrestene se savârsise deja si oamenii cu dare de mâna isi
organizasera traiul si casele dupa normele si moda
Parisului”.
La inceputul secolului al XIX-lea se impunea ca o necesitate
pentru cele doua provincii românesti – Tara Româneasca si Moldova –
crearea unei infrastructuri si modernizarea oraselor, in special a
celor doua capitale, prin realizarea unor lucrari cu caracter
edilitar si de sistematizare urbanistica, dar si prin construirea
unor edificii publice sau private dupa modelele apusene. Aceste
lucrari sunt incredintate cu precadere unor arhitecti
(“arhitectoni” – cum se numeau in epoca) sau ingineri straini,
provenind mai ales din spatiul german si austriac.
***
Mult inainte de modernizarea Bucurestiului, la finele
secolului al XVIII-lea Iasiul inregistra mai multe exemple notabile
de arhitectura rezidentiala, acum construindu-se primele palate
amintite in memoriile calatorilor straini. De pilda, la 1 decembrie
1788 maresalul principe de Ligne – ajuns la Iasi si gazduit in casa
lui Iordache Cantacuzino-Pascanu, cladita in 1780 – ii scria
printului Kaunitz ca este “incartiruit intr-unul din acele superbe
palate pe care boierii le zidesc in gustul oriental si din care mai
bine de 150 se ridica deasupra celorlalte cladiri ale Capitalei
Moldovei”. Un alt pelerin prin Iasii acelor vremi, Andreas Wolf,
medicul mitropolitului Iacob Stamati, aprecia palatul lui Scarlat
Sturdza ca fiind “foarte frumos, dupa gustul european cel mai
rafinat, cum nu se mai gaseste altul in Iasi”.
Dintre arhitectii straini care au lucrat la Iasi, s-a remarcat
in prima jumatate a secolului al XIX-lea austriecii Johann si
Gustav Freywald. Numele lui Johann Freywald este atestat
documentar pentru prima data intr-un hrisov al Divanului Moldovei,
care preciza ca “Ioan Freywald, arhitecton si inginer, se afla
venit in Moldova din stapânirea Chesare Craestii Imparatii de la
anul 1802 si urmeaza mestesugul arhitectoniei si inginerlacului de
la 1803 si i s-au facut leafa de 150 lei pe luna”.
De altfel, acesta a mai lucrat si pentru alti mari boieri din
Iasi, la 13 mai 1814 1814 el fiind arhitectul comisului Iancu Bals
si realizând un frumos arbore genealogic al ilustrei familii
boieresti. Cum Johann Freywald lucrase un an la restaurarea
manastirii Neamt, Mitropolia Moldovei il angajeaza in 1833 sa
realizeze primele planuri ale Catedralei Mitropolitane din Iasi,
ramânând arhitectul Mitropoliei pâna la 16 august 1837. In 1835,
Eforia Scoalelor din Iasi a incheiat un contract cu Johann Freywald
in valoare de 11.184 lei pentru repararea caselor lui Petrache
Cazimir, care fusesera cumparate pentru Academia Mihaileana.
Johann Freywald desfasurase o bogata activitate ca
inginer si arhitect si in Bucuresti, el fiind numit in 1815 in
functia de arhitect al Capitalei, in care a ramas pâna in 1858. Al
doilea arhitect al Capitalei a fost austriacul Josef Hartl, numit
la 4 octombrie 1816 si care trebuia sa se ocupe si cu “privegherea”
constructiilor noi. Impreuna cu Freywald, Hartl a incheiat in 1820
un contract pentru pavarea principalelor strazi din Bucuresti, timp
de 12 ani, lucrarile incepând cu Podul Mogosoaei. Remarcam aici
dorinta domnitorului Alexandru Sutu de modernizare a Capitalei si
faptul ca – in lipsa unor arhitecti români – se apeleaza la
serviciile unor ingineri si arhitecti straini (germani, austrieci
sau rusi in prima jumatate a veacului al XIX-lea) stabiliti in
Tarile Române. In acelasi an, Freywald s-a angajat, impreuna cu
ginerele sau Udritski, sa restaureze in doi ani patru poduri
domnesti din Bucuresti – Podul Târgului de Afara (Calea Mosilor),
Podul Mogosoaei (Calea Victoriei), Podul Calicilor (Calea Rahovei)
si Podul Serban Voda (Calea Serban Voda) – dar lucrarea a fost
abandonata din cauza revolutiei lui Tudor Vladimirescu.
Prima mentiune despre activitatea lui Johann Freywald in
Bucuresti o intâlnim in pitacul emis de domnitorul Tarii Românesti
Ioan Gh. Caragea la 18 martie 1815: “Dumneata Fainvrah (Freywald –
n.n.), inginerule si arhitectone, fiindca acuma este vremea de a se
pune in lucrare chibzuirea ce au facut dumnealor velitii boieri
prin anafore pentru matca Dâmbovitei; de aceea te orânduim si pe
dumneata ca, impreuna cu ceilalti orânduiti de Domnia mea, sa
mergeti la matca Dâmbovitei, facând urmare intru tocmai precum
dumnealor boierii au gasit cu cale prin mai sus numita
anafora”.
In 1819 arhitectul Freywald este insarcinat de domnitorul
Alexandru Sutu cu realizarea planurilor pentru ridicarea unei noi
Curti Domnesti pe locul celei arse in noaptea de 21/22 decembrie
1812 Planurile arhitectului nu au putut fi concretizate din cauza
evenimentelor tulburi ale anilor 1820-1821. In 1822 – dupa esecul
revolutiei lui Tudor Vladimirescu – vechiul palat domnesc a fost
renovat, ocazie cu care pictorul italian Giacometti decoreaza
interioarele cladirii cu fresce reprezentând zeii Olimpului.
Renovarea palatului – realizata de arhitectul Hartl, dupa parerea
lui V.A. Urechia – a adus cu sine si construirea celor doua
portaluri monumentale deasupra carora se gaseau doua grupuri
statuare.
Cel de-al doilea arhitect Freywald care a lucrat exclusiv in
tara Româneasca este Julius Freywald, a carui activitate s-a
desfasurat in deceniile V si VI ale veacului al XIX-lea, si a
constat in restaurarea mai multor manastiri. Julius Freywald a
facut parte din echipa de arhitecti restauratori condusa de
austriacul Johann Schlatter, care au fost insarcinati de domnitorul
Gheorghe Bibescu sa restaureze manastirile importante ale Olteniei:
Bistrita, Hurezi, Arnota, Tismana, Dealu, Cozia sau Curtea de
Arges. Numele lui Julius Freywald este pomenit in inscriptia de la
Manastirea Bistrita din Vâlcea, ale carei chilii au fost construite
intre anii 1846 si 1855, lucrarea fiind continuata si in timpul
domnitorului Barbu Stirbey, fratele lui Gheorghe Bibescu.
“Proiectele acestor cladiri – glasuieste inscriptia – s-au alcatuit
si esecutat prin arhitectii cladirilor manastiresti Ioan slater,
Scarlat Benis, ajutor Iuliu Fraivald”. Julius Freywald a mai lucrat
la restaurarea manastirilor Dealu din Târgoviste (1851) si Arnota
(1852-1856).
Una dintre importantele lucrari ale arhitectului Julius
Freywald din Bucuresti este construirea in 1855 a celei de-a treia
cladiri a Spitalului Brâncovenesc, intre strazile Bibescu Voda si
Ulita Sfatului. De asemenea, Julius Freywald a construit mai multe
case boieresti in Bucuresti, azi disparute in mare parte: casa
Brâncoveanu din Calea Serban Voda, casa camarasului Filip Lens din
Calea Victoriei (ulterior transformata de arhitectul Ion Mincu),
casa Villara, casa baronului Meitani din Calea Victoriei si casa
Balaceanu din Ulita Franceza, casa agai Alecu Conduratu (1847) si
casa lui Dimitrie Boiarolu din mahalaua Gorgani (1858).
Cel de-al arhitect Freywald, cu o activitate intensa in Iasiul
primei jumatati a secolului al XIX-lea, este Gustav
Freywald, care a inzestrat capitala Moldovei cu doua edificii
emblematice: Catedrala Mitropolitana (1833) si Palatul
Rosetti-Roznovanu (1832). Dintre resedintele cladite la inceputul
secolului al XIX-lea de reprezentantii marii boierimi a Iasiului
s-a pastrat pâna in zilele noastre palatul ridicat de familia
Rosetti-Roznovanu, care gazduieste azi Primaria orasului.
Vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu (1764-16 februarie 1836),
fiu al lui Neculai Rosetti-Roznovanu si al Smarandei Hrisoscoleu,
devenit spre sfârsitul vietii chiar presedinte al Divanului
Domnesc, a mostenit de la tatal sau o avere uriasa care i-a permis
sa isi construiasca doua palate – la Iasi si la Stânca-Roznovanu –
care au ramas in memoria contemporanilor prin balurile uluitoare
desfasurate aici. Un urmas al sau, Radu Rosetti, isi amintea ca
vistiernicului “ii placea sa tie casa mare si sa desfasure un lux
deosebit”.
Cum vechile case ale familiei Rosetti-Roznovanu – unde fusese
primit in iarna anului 1805, cu mare fast, feldmaresalul rus
Rumiantev – arsesera in 1827, vistiernicul Iordache
Rosetti-Roznovanu i-a solicitat in 1830 arhitectului Gustav
Freywald realizarea planurilor unui nou palat, a carui constructie
a fost terminata in 1832 si a stârnit invidia domnitorului Mihail
Sturdza. Pristav al lucrarii era Alecu Stere sau Steriade, de
obârsie grec, iar vataf al Curtii era aga Vasile Bosie. Inaugurarea
palatului a avut loc in ziua de Sfântu Gheorghe a anului 1832,
printr-un mare bal despre care a relatat presa vremii.
Ca elemente de decoratie pentru vechiul palat Roznovanu –
pierdute in urma transformarii radicale a cladirii de la afârsitul
secolului al XIX-lea, pentru a deveni resedinta a principelui
Ferdinand – remarcam impodobirea frontispiciului cu statuile zeitei
Diana si a zeului Apollo ce incadrau blazonul familiei Roznovanu,
in timp ce grilajul gardului imprejmuitor era decorat cu statuile
altor zeitati: Minerva, Hercule, Atlanta si Marte. Porticul
palatului avea coloane din stuc-marmura, interioarele
apartamentelor au fost pictate de Ludovic Stawski iar pictura
paraclisului purta semnatura lui Ion Balomir.
Vândut Primariei orasului Iasi la 9 ianuarie 1891, pentru suma
de 300.000 lei, in urma unor negocieri purtate de primarul Vasile
Pogor cu Nunuta Roznovanu, ultimul proprietar al cladirii – care va
muri in acelasi an, la 18 decembrie, in chiar fostul sau palat –
cladirea a fost achizitionata de stat pentru a fi transformata in
resedinta princiara. In 1894, Ministerul Domeniilor l-a insarcinat
pe arhitectul francez Paul Gottereau cu reamenajarea interioarelor
(numai la etaj palatul avea saptesprezece camere, iar la parter
oaspetii erau coplesiti de monumentalitatea vastului hol al scarii
principale strajuit de zece coloane din stuc-marmura), pentru a
obtine confortul dorit de suverani, dar si cu modificarea fatadei
cladirii careia trebuia sa i se ridice inca un etaj
mansardat.
Palatul fusese vazut de principii mostenitori Ferdinand si
Maria in 27 martie 1894, cu prilejul unei vizite la Iasi dar
viitoarei regine nu i-a placut imprejurimile cladirii, agreând mai
mult ideea unei case pe bulevardul Copou. In cele din urma,
lucrarile de transformare si modernizare a palatului au fost
incredintate – in urma unei licitatii – arhitectului George
Mandrea, care s-a si apucat de lucru la 29 mai 1895. santierul va
primi vizita rgelui Carol I si a arhitectului Steriadi, in 22
octombrie 1897, suveranul declarându-se multumit si felicitându-l
pe Mandrea pentru “maiestria cu care a executat lucrarile de arta
din sala coloanelor”. Cu toate acestea, palatul nu va fi folosit ca
resedinta princiara, regina Maria preferând sa il schimbe cu casa
lui Dumitrache Cantacuzino-Pascanu de pe Copou, unde era sediul
Corpului IV de Armata, ce se va muta – in urma tranzactiei – in
fostul palat Roznovanu de pe Ulita Mare (Calea Unirii de
azi).
Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print