Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si EADS continua executia contractului privind sistemul integrat de securitate a frontierei de stat a Romaniei, dar cu modificarea unor prevederi, fiind posibila si o crestere a valorii acestui contract, a anuntat ieri ministrul de resort, Vasile Blaga.

Potrivit acestuia, au fost identificate anumite suprapuneri intre actiunile finantate prin intermediul Programelor Phare si cele prevazute de contractul incheiat cu firma EADS, semnalate si de Comisia Europeana.

“Nu ne fac alte observatii decat clar privind proiectul tehnic, ca sa evidentiem ca nu vor fi in nici un fel suprapuneri. Aceste suprapuneri au fost pe programele Phare contractate, discutam de 2003 si de programele Phare planificate”, a declarat Blaga.

Aceste modificari presupun si acceptarea utilizarii tehnologiei Tetra pentru comunicatiile mobile ale sistemului integrat de securitate a frontierei. El a afirmat ca va fi renegociata si prima anexa detaliata “astfel incat sa prinda in dezvoltare si judetele din nord, care nu au fost prinse initial”.

“La 13 aprilie, am fost obligat sa dau o declaratie pe propria raspundere ca nu vor fi suprapuneri”, a spus Blaga, adaugand ca vor fi scoase din contract toate prevederile ce duc la suprapuneri cu ceea ce se realizeaza prin programe Phare ori prin proiecte finantate de statul roman.

“UE ne spune: “Daca veti avea o singura suprapunere, ne dati inapoi si banii pe programele Phare realizate, inclusiv cofinantarea, insa, daca nu exista suprapuneri, nu va luam nimic (…) si va dam in continuare programele Phare 2004, 2005, 2006 si veti beneficia si de facilitatea Schengen data tuturor celor zece state din ultimul val”, spune ministrul Blaga.

Fondurile date Romaniei din 1999 si pana in 2003 prin programe Phare se ridica la aproximativ 50 de milioane de euro. Potrivit ministrului, in lipsa suprapunerilor mentionate, Romania poate primi de la UE aproximativ 437 de milioane de euro. “Restul ii facem cu EADS sau vom contribui cu bani de la buget”, a adaugat el.

Potrivit ministrului, prin consultari intense, MAI a convenit cu EADS un set de masuri care sa permita eliminarea completa a acestor suprapuneri. Acestea trebuie transpuse in descrierea tehnica a sistemului, asupra careia partile trebuie sa cada de acord pana in luna iulie si care va servi in continuare ca baza de referinta pentru cerintele de achizitii si implementare a partilor individuale ale sistemului.

EADS va continua sa actioneze in calitate de contractor general si integrator de sistem. In plus, EADS este raspunzator de integrarea tehnica a sistemelor pe platforme cum sunt elicopterele, navele si vehiculele de patrulare ale Politiei de Frontiera.

Potrivit ministrului Vasile Blaga, pana in prezent, MAI a platit 37 de milioane de euro drept avans la prima anexa detaliata.

“Noi am predat UE planul de investitii prin care am evaluat costuri, in martie 2005, de 920 de milioane de euro. Observatiile primite se refera la faptul ca nu am primit suficienti bani pentru pregatirea Politiei de Frontiera, deci trebuie sa mai suplimentam fondurile pentru pregatirea profesionala si pentru separatia fluxurilor de turisti in porturile maritime. E clar ca va mai creste valoarea contractului cu aproximativ 20-25 de milioane de euro”, a spus Blaga.

Vasile Blaga a precizat ca acest proiect reprezinta materializarea intentiei autoritatilor romane de a-si respecta angajamentele asumate in procesul de negociere cu Uniunea Europeana pentru atingerea obiectivului de a adera la Uniune la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit.

Proiectul va asigura achizitionarea si instalarea unor sisteme de supraveghere performante, realizarea unor centre de comanda si control moderne, echiparea a peste 180 de sedii si centre de instruire ale Politiei de Frontiera romane. El va asigura si extinderea si dezvoltarea infrastructurii de IT si de comunicatii necesare cooperarii intre toate institutiile cu competenta la frontiera.

Controlul eficient si sistematic si supravegherea permanenta a celor 3.147 de kilometri de frontiera, in special a sectoarelor care vor reprezenta viitoarea frontiera externa a Uniunii Europene (insumand peste 2.000 de kilometri), reprezinta prioritati majore pentru Romania. Pentru organismele europene si UE, securitatea frontierelor – in special a celor externe – este o chestiune de maxim interes pentru a accepta Romania ca un nou membru al UE.

Contractul acopera furnizarea de sisteme de supraveghere (camere TV si alti senzori in infrarosu), facilitati de comanda si control, inclusiv tot necesarul de hardware si software, o infrastructura de comunicatii si IT, plus lucrari de constructii, destinate sa amelioreze conditiile de munca ale politistilor de frontiera.

Calendarul de executie a contractului urmeaza a fi adaptat pentru a permite indeplinirea cu prioritate, intr-o prima faza a contractului, a acelor obiective stabilite prin Planul de actiune Schengen actualizat in 2005, vizand sectoarele de frontiera care vor reprezenta viitoarele frontiere externe ale Uniunii Europene, fara insa a se limita la acestea.

“Rediscutarea acestui contract mi-a ocupat trei sferturi din cele cele cinci-sase luni petrecute la minister”, a mai spus ministrul Vasile Blaga.

Grupul european de aeronautica si aparare EADS s-a angajat sa furnizeze Romaniei echipamente si sisteme de supraveghere si de securizare a frontierei de stat, in baza unui contract in valoare de 650 mil. euro, cu optiune de subcontractare de inca 350 mil. euro.

Documentul a fost semnat in 12 august 2004 de Rainer Hertrich, director executiv al EADS si seful departamentului aeronautic al companiei, si de Toma Zaharia, secretar de stat in MAI. La ceremonie au participat premierul Adrian Nastase si cancelarul german Gerhard Schršder. Conform contractului, EADS furnizeaza echipamente de supraveghere si de securizare pentru o lungime de 3.147 de kilometri de frontiera a Romaniei.

Modalitatea de incheiere a contractului, precum si clauzele sale de confidentialitate au provocat luari de pozitie ale unor oameni politici, in special ale lui Traian Basescu, intens mediatizate in toamna anului trecut inainte de alegeri.

Dupa ce a devenit presedinte, Traian Basescu a declarat ca guvernul condus de premierul Calin Popescu-Tariceanu va analiza toate contractele incheiate fara licitatie, iar firmele carora le-au fost atribuite va trebui “sa vina la preturile pietei”, in caz contrar respectivele contracte urmand a fi anulate. “Nu vom accepta sa platim mai mult decat pretul pietei”, a afirmat presedintele.

Contractul cu EADS a fost desecretizat in data de 17 februarie 2005, prin decizie a premierului, in aceeasi zi in care Divizia de Sisteme de Aparare si Comunicatii a EADS a prezentat o scrisoare de informare privind proiectul de control a frontierelor Romaniei, respectiv beneficiile si avantajele retelei digitale de securitate Tetrapol, pe fondul criticilor referitoare la acest sistem si prezentarii avantajelor sistemului Tetra.

In mai, ministrul de interne a anuntat ca EADS a acceptat propunerile partii romane de modificare a contractului incheiat de fostul Cabinet pentru securizarea frontierei de stat, in sensul eliminarii acelor prevederi care se suprapun cu masurile incluse in programele Phare. Decizia a fost comunicata autoritatilor romane dupa sedinta board-ului EADS, desfasurata in 25 mai.

La inceputul lunii iunie, Parchetul National Anticoruptie a comunicat ca s-a sesizat din oficiu, “efectuand acte premergatoare urmaririi penale pentru a stabili daca s-au comis fapte de competenta sa”.

Blaga: Nu avem cunostinta ca Tiriac ar fi implicat

Ministrul de interne Vasile Blaga a respins ieri acuzatiile lansate recent in presa franceza potrivit carora omul de afaceri Ion Tiriac ar fi implicat in contractul cu EADS. “Noi nu i-am dat absolut nimic. Nu avem la cunostinta ca ar fi implicat in acest contract”, a spus Blaga.

La randul sau, Marcus Hellanthal, vicepresedintele concernului EADS, a precizat ca nu exista nici un fel de relatie cu omul de afaceri roman si, mai mult, nici nu il cunoaste personal. Totodata, Hellanthal a sustinut ca EADS “nu a semnat nici un contract care sa fie in afara cadrului legislativ”.

Saptamanalul francez Le Point a sustinut, recent, ca omul de afaceri Ion Tiriac ar fi incasat 20 de milioane de euro pentru intermedierea contractului cu EADS pentru securizarea frontierelor si ca banii ar fi fost folositi in campania electorala a lui Adrian Nastase.

Le Point spune ca EADS, care ar fi incasat deja 200 de milioane de euro imediat dupa semnarea contractului, refuza sa restituie banii. Grupul franco-german ar vrea sa opreasca 40 de milioane de euro pentru cheltuieli, dintre care 20 de milioane de euro ar fi cheltuieli proprii si alte 20 de milioane comisioane platite intermediarilor comerciali romani.

Omul de afaceri Ion Tiriac a declarat ca organele abilitate ale statului ar trebui sa se autosesizeze in acest caz, anuntand ca, daca nu o vor face, le va solicita el sa cerceteze aceste acuzatii “complet neadevarate”, lansate de saptamanalul francez. Omul de afaceri sustine ca aceste speculatii ar putea avea pe altcineva “in spate” deoarece sunt interese atat in Romania, cat si in strainatate in legatura cu contractul EADS. El crede acest lucru pentru ca in saptamanalul francez se spune “ni se comunica de la Bucuresti” sau “in Romania se vorbeste ca”, ceea ce inseamna ca persoane din tara, dar si din strainatate sunt interesate sa apara astfel de speculatii si dezinformari.

Tiriac a respins categoric aceste acuzatii, aratand ca este reprezentant in Romania al firmei DaimlerChrysler, care detine 37% din firma multinationala EADS, dar asta nu inseamna ca in afaceri la acest nivel a primit personal un comision.

“Nu am primit nici un ban si nu am nici un fel de legatura, directa sau indirecta, cu cele 20 de milioane despre care se vorbeste. Nu am participat financiar in nici o campanie electorala”, a mai spus Tiriac, referindu-se si la acuzatiile potrivit carora o parte din bani ar fi fost folositi in campania electorala a lui Adrian Nastase.

Sesizare la Parchet

Ministerul Administratiei si Internelor a anuntat ca a sesizat Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in legatura cu unele aspecte ale incheierii contractelor cu Bearing Point si EADS.

Potrivit ministerului, a fost formulata plangere penala, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru abuz in serviciu fata de persoanele care au negociat si semnat contractul cu firma Bearing Point, respectiv chestorul-sef Toma Zaharia – fost secretar de stat MAI, chestorul-sef Gheorghe Carp – seful Directiei Generale de Organizare, Planificare misiuni si Resurse, chestorul-sef Mihai Badescu – fost sef al Directiei Generale Reglementari Juridice si Contencios, chestorul Anton Gagiu – seful Unitatii de Management al proiectului, comisar-sef Mihai Tatut – fost director general adjunct al Directiei Generale Reglementari Juridice si Contencios.

Corpul de control al MAI a efectuat verificari pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc incheierea contractelor de achizitie a studiului de fezabilitate pentru sistemul integrat de securizare a frontierei cu firma Bearing Point si a contractului cadru cu concernul multinational EADS in vederea realizarii sistemului integrat pentru securizarea frontierei de stat, se arata in document.

Verificarile au stabilit ca studiul de fezabilitate contine, de fapt, o sinteza a unor studii anterioare cu acelasi obiect, realizate de alte societati in folosul Politiei de Frontiera romane, fapt sustinut atat de depozitiile unor cadre, cat si prin aceea ca, in data de 15.07.2004, MAI a incheiat un contract cu firma Bearing, iar a doua zi, in 16.07.2004, studiul de fezabilitate a fost prezentat partii romane.

“Este o firma minune. Contractul l-a predat dupa 24 de ore. Nu stiu de unde aceasta performanta. Noi credem ca este o compilatie a mai multor studii de fezabilitate existente la minister si realizate cu alta firma”, a spus ministrul de interne Vasile Blaga.

Referitor la acest contract, verificarile efectuate au relevat faptul ca, dupa atribuirea contractului, firma Bearing Point a notificat partii romane ca nu poate realiza decat Studiul de fezabilitate.

Blaga a afirmat ca partea romana a fost de acord ca societatea germana sa realizeze numai Studiul de fezabilitate, a achitat partii germane echivalentul in lei a 430.000 de euro, desi mandatul de negociere al comisiei era de 500.000 de euro pentru Studiul de fezabilitate si Proiectul tehnic. Ca urmare, a fost formulata plangere penala.