Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis ca
titlurile Fondului Proprietatea să se tranzacționeze prin conturi
globale și să li se aplice mecanismul fără prevalidare, ca și în
cazul acțiunilor Erste Group Bank (EBS).
Acțiunile FP sunt primele titluri românești care vor fi
tranzacționate prin conturi globale. Brokerii mari de pe piață cer
de câțiva ani introducerea tranzacționării prin conturi globale
pentru toate acțiunile de pe Bursă, pentru a ușura execuția
ordinelor și pentru a facilita accesul pe piață al fondurilor de
investiții străine. În prezent, bursa de la București este printre
puținele din Europa unde se mai tranzacționează încă prin conturi
individuale. Acest sistem presupune ca o firmă de brokeraj să
lucreze printr-un singur cont global, prin care va realiza toate
tranzacțiile în numele clienților, urmând ca apoi acțiunile să fie
distribuite în subconturile fiecărui client în sistemul de
back-office. Fondul Proprietatea a depus la începutul săptămânii
prospectul de listare la CNVM, iar debutul acțiunilor pe Bursă este
programat pentru data de 25 ianuarie, potrivit Franklin Templeton,
administratorului fondului.
Burse - Fonduri mutuale
Conturi globale pentru Fondul Proprietatea
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis ca titlurile Fondului Proprietatea să se tranzacționeze prin conturi globale și să li se aplice mecanismul fără prevalidare, ca și în cazul acțiunilor Erste Group Bank (EBS).