DJ-ul nu se întâlnește cu mai mulți oameni decât… un comis voiajor, de exemplu. Două diferențe majore există. Prima ar fi că voiajorul se fâțâie bezmetic prin lume, în vreme ce DJ-ul stă cuminte și lumea se fâțâie bezmetic în jurul lui; a doua este de percepție: DJ-ului nu i se închide ușa-n nas, el fiind de cealaltă partea a ușii…
Așa se face că nu toate conversațiile pe care le are DJ-ul în club au legătură cu muzica sau cu sexul, urmarea firească a dansului.Iată un exemplu halucinant.
A fost odată ca niciodată, pe când laser-ul exista numai în Războiul Stelelor sub formă de sabie și nicidecum în cluburi sub formă de orice; pe când toți DJ-ii mixau neajutați de computere și se purtau blugi cu talie înaltă; ce mai, pe vremea când eu aveam plete deși mi se încurcau în cască… ce mai, pe atunci… intră în clubul unde mixam eu o gașcă veselă formată din femei frumoase însoțite de o echipă de baseball din nu mai știu ce țară arabă. Șocant pentru mine, care eram convins că arabii nu știu să dea cu bâta. Prezența frumoaselor era mult mai firească pentru că sentimentele lor erau sincere și ușor vizibile: intenționau să-i curețe pe arabi “ca la Nufărul”.
Una dintre mioare se apropie de pupitru și mă pregăteam, firește, de o cerere muzicală pe care să se poată dansa lasciv, la sentiment sau chiar din buric. Ea mi-a făcut semn să mă aplec și mi-a șoptit simplu la ureche cea mai firească frază în contextul dat: “Pot să urc?” Apoi totul a luat-o razna când m-a întrebat ce părere am despre Toulouse Lautrec. În 2011 s-ar răspunde WTF?!?! Pe atunci nu exista o replică așa că am rămas mască.
Printre melodii conversația a continuat pe tema pictorilor din Montmartre, despre mama piticului genial, despre fetele care dansau la cabaret și depre cum Lautrec a inventat afișul. Sau doar a ridicat mult ștacheta.
Încetul cu încetul a devenit clar că lecția de istoria artelor se apropia, prin paharele cu absinth din viețile nesfinților către mult mai palpabilul meu pat din camera de hotel. Și totuși, în momentul când profa noctambulă cu trup pentru păcat părea că se pretează la un studiu de nud, arabii au dat semne că vor să plece și ea a fost nevoită să se retragă aruncând o primă frază firească peste acest exhibiționism intelectual mărunțit printre buze: “Îmi pare rău, mi-ar fi plăcut să te bucuri de mine în seara asta”…
Cum a zis și Lautrec când l-au trecut toate apele de emoție: Learn to lose, Toulouse.