(acest articol va aparea in editia de maine, 7 martie)

Romania va derula o serie de proiecte comune cu Bulgaria, pentru sectorul energetic si al transportului, in cadrul retelelor trans-europene si in domeniul protectiei mediului, informeaza un comunicat al Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala (ANDR). Primul proiect vizeaza modernizarea statiei de masurare a debitului de gaz Negru Voda-Kardam, situata de-a lungul conductei ce traverseaza granita romano-bulgara. Al doilea urmareste reabilitarea suprastructurii de cale ferata si continuarea lucrarilor de punere in siguranta a infrastructurii la Podul Giurgiu-Ruse, iar ultimul vizeaza realizarea unui sistem comun de monitorizare a calitatii aerului in orasele riverane bazinului inferior al Dunarii, pe granita dintre cele doua tari. Cele trei proiecte romano-bulgare au fost aprobate anul trecut si conform Memorandumului de finantare semnat cu Uniunea Europeana, valoarea creditului nerambursabil, acordat prin intermediul programului PHARE, este de 5 milioane de euro. Stadiul de pregatire al celor trei proiecte a fost analizat la 1 martie, la Sofia, in cadrul comitetului mixt de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria, la care au participat oficiali ai Ministerului bulgar al dezvoltarii regionale si Lucrarilor Publice si ai Agentiei Nationale pentru Dezvltare Regionala din Romania.