A.S. Byatt ocupă un loc aparte între marii autori contemporani. Născută în 1936, cu studii la Cambridge, la Newnham College, s-a dedicat unei cariere universitare până în 1983 și apoi scrisului. Opera imensă impresionează prin diversitatea formulelor și temelor, consacrarea i-o aduc marile premii : Man Booker Prize în 1990 pentru Possesion (tradus la noi cu titlul Pasiune) și James Tait Black Memorial Prize în 2010 pentru The children’s Book (Cartea copiilor), premiu care de-a lungul timpului a fost decernat mai multor scriitori ulterior nobelizați : William Golding și Nadine Gordimer, J.M. Coetzee și Doris Lessing. Cartea copiilor ambiționează să surprindă două generații, părinți și copii, cu existențele sub semnul artei și al noilor idei ce animă societatea în pragul unui nou secol. Acțiunea începe n 1895, în vechiul muzeu din Kensington, care va fi ulterior numit Victoria & Albert Museum și se încheie în tranșeele Primului Război Mondial. Câteva familii legate între ele prin fire vizibile și invizibile sunt urmărite într-o pânză fluidă: Olive Wellwood, autoare de cărți pentru copii și soțul ei Humphrey pasionat de mișcarea ideilor epocii și de jurnalism, un mare artist al ceramicii și directorul muzeului – maiorul Prosper Cain, de la care pornesc apoi alte fire ce duc la München sau Parisul Expoziției Universale.
Converg în epica romanului arte și meșteșuguri, științe și profesii variate, de la poveștile pentru copii la spectacole teatrale (ca Visul unei nopți de vară pus în scenă în manieră originală de familia Wellwood) sau teatru de marionete, arta ceramicii practicată de excentricul Benedict Fludd, măiestria de păpușar a lui Anselm Stern. Apar, fie ca prezențe, fie prin referințe, personalități ale epocii – J.M. Barrie, creatorului celebrului Peter Pan, William Morris ori Oscar Wilde, care își trăiește declinul ultimilor ani la Paris, Bernard Palissy, model de neegalat pentru cei pasionați de ceramică.
Viețile adulților reflectă căutarea propriului destin ca și preocuparea pentru viața socială: mișcarea pentru drepturile femeilor și Societatea fabiană, noile curente de gândire îi animă în mod deosebit pe cei tineri, iar arta îi pasionează pe toți. Copiii cresc și își caută propria cale, așa cum o face Dorothy Wellwood, care alege să studieze medicina, sau cum nu o face fratele ei, indecisul Tom, preferând să trăiască în natură, după ce a trecut prin experiențele traumatizante ale colegiului. Fiul înstăritului Basil Wellwood, fratele lui Humphrey, se îndreaptă spre anarhism, pe când Geraint Fludd, fiul artistului, vrea cu orice preț să intre în lumea afacerilor.
Abundă în roman relațiile complicate de familie, cu secrete rușinoase. Violet trăiește în familia surorii ei și își asumă rolul de mamă pentru toți copiii, pe când Olive se dedică scrisului care le asigură veniturile, dar este și amanta cumnatului ei, Humphrey, copiii tribului au tați și mame diferite. În familia artistului în ceramică Benedict Fludd domnește o atmosferă stranie: o soție fără simț practic, fiicele abuzate de tatăl lor, cum o sugerează sculpturile ținute sub cheie. Prezența unui ucenic talentat, Philip Warren, căruia i se alătură mai târziu și sora lui Elsie, aduce un anume echilibru.
Nu lipsesc nici legăturile amoroase dintre băieți, ele se nasc în colegii și apoi le determină alegerile, tot așa cum nu lipsesc atracțiile obscure, depășind barierele de vârstă ori de statut social, care duc la nașterea bastarzilor: Elsie își urmează impulsul erotic și se alege cu o fiică, Ann, Humphrey însuși are o legătură adulterină din care se naște un copil, Florence Cain se lasă cucerită inexplicabil de un scriitor cu vocație de Don Juan, în parte măcinată de căsătoria tatălul ei cu tânăra Imogene, de perspectiva copilului lor care se va naște, iar aventura ei amoroasă duce la nașterea unui copil, apoi la o căsătorie, într-un fel, salvatoare.
Se naște impresia, pe măsură ce acțiunea se tot despletește în fire tot mai numeroase și răsucite, că toți sunt copii, nu atât prin inocența și plăcerea de a trăi, cât mai ales prin felul în care-și percep actele ca joc, printr-un refuz de a intra în vârsta matură. Chiar Olive Wellwood nu contenește să-și prelungească propria copilărie, alcătuind pentru fiecare copil o carte de povești, care se naște pe măsură ce ei cresc.
A.S. Byatt a comprimat trei-patru romane într-o operă complexă și densă, traversând vârstele romanului, de la saga de familie la Bildungsroman, de la romanul despre condiția artistului la inserția artelor, de la romanul de moravuri la proza de idei, de la ficțiunea cu rezonanțe feministe la narațiunea cu încărcătură ideologică și politică, de la povești cu zâne ce-ți dau fiori la epica războiului. Cartea copiilor seamănă a menuet complicat ca omagiu adus literaturii pentru copii și literaturii inspirate de vârsa copilăriei, roman extraordinar și în egală măsură înspăimântător, amintind de Charles Dickens și de Frații Grimm, dar mai ales de William Shakespeare, prin amestecul de tragic, comic și feeric.
A.S. Byatt, Cartea copiilor, vol. I și II, traducere din limba engleză de Virgil Stanciu, Editura Nemira, 2012, 1.128 pag.