… au scăpat ca prin minune cu viață într-un Iran al Revoluției ce instaurase o putere ce nu admitea libertatea. Ei cresc ocrotiți de arborele de jacaranda, sub priviri pline de grijă ale bunicilor și mătușilor, într-o casă și o curte ce le dă sentimentul familiei și al siguranței. Și duc cu ei, știind ori neștiind, stigmatele ce au impregnat destinele părinților: persecuții și represiuni, urmăriri și anchete, procese cu judecăți sumare și detenție de ani buni, teroarea fugii și a evadării, plecările din țară, cu sau fără întoarcere.
Trei generații de iranieni formează personajele ale căror vieți se succed într-un roman ce se anunță de la apariție ca bestseller – „Copiii arborelui de jacaranda” a apărut în original în 18 iunie, și aproape simultan și în România. De altfel, pe site-ul autoarei apar copertele ediției în engleză și română, anunțul că romanul apare în 74 de țări și este tradus și în curs de traducere în 25 de limbi. Orizontul de așteptare este prielnic, în ultimii ani Iranul a fost subiect de presă, la noi vine după „Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee, bestseller al anului 2012 în „Biblioteca Polirom”.
Cine este autoarea ? Sahar Delijani s-a născut în închisoarea Evin din Teheran, în 1983, an când ambii părinți au fost arestați și închiși datorită activismului politic împotriva regimului islamic instaurat după Revoluție. La 12 ani, părinții se mută în California, se alătură familiei din partea mamei. Aici a făcut studiile, încheiate cu licență în literatură comparată, la Universitatea Berkeley. Publică în presa culturală și politică, iar din 2006 trăiește cu soțul ei, Massimo, în Italia.
Detaliile biografiei și mulțumirile autoarei din final îi dezvăluie cititorului biografismul și autobiografismul romanului, căci romanul reflectă experiențe trăite de părinți, de unchi și mătuși, de prieteni și vecini. Anii ce urmează Revoluției Islamice abia încep să fie știuți: îngrădirea libertăților cetățenești, instaurarea unei autorități – Gărzile Revoluției, epurări și execuții, teroare instaurată rapid.
Părinți și copii sunt personajele mai multor istorii ce se succed: Azar o naște pe Neda în închisoare, doar câteva ceasuri le petrece într-o maternitate, unde este și anchetată chiar când încep durerile, pentru a fi pradă ușoară la presiunea anchetatorilor, apoi adusă rapid înapoi, deși doctorița ceruse să rămână sub supraveghere. Neda petrece primele ei luni de viață în închisoare, apoi este încredințată bunicilor.
Omid are trei ani când părinții sunt arestați, iar trauma nu va dispărea niciodată. El ajunge în grija unei mătuși, Leila, și a bunicii, Maman Zinat, împreună cu alte două fetițe – Sara și Forugh. Li se va adăuga mai târziu un copil rămas fără ocrotire, Dante, în casa străjuită de arborele de jacaranda. Și viața merge mai departe, Maman Zinat și Leila sunt figurile materne blânde și luminoase, la ele se întorc copiii deveniți adulți, regăsind pivnița unde și-au găsit refugiu, sau arborele de jacaranda.
Când mamele sunt eliberate și vin să-și ia copiii și să înceapă o viață de familie normală, ele sunt pentru ei niște străine, iar spaimele copiilor luați din cuibul unde au trăit până atunci sunt tot atât de mari ca durerea mamelor care înțeleg că suferința nu s-a sfârșit. Alții, ca Sheida, nu ajung să-și cunoască tatăl. Târziu, când tânăra vede într-o emisiune despre execuții și epurări numele tatălui pe lista victimelor, mama îi încredințează brățara din sâmburi de curmale făcută de tatăl ei pentru ea în celulă.
Există un pasaj în roman ce surprinde teroarea, când Azar îi explică Nedei: „Dar dincolo de această ușă să nu ai niciodată încredere în nimeni. Nici în profesorul tău preferat, nici în vecin, nici măcar în prietena ta cea mai bună.”. Pentru că Azar știe că urmărirea nu s-a sfârșit, generația lor a trăit hăituită. Iar generația copiilor are de înfruntat exilul, căutarea propriei identități. Romanul lui Sahar Delijani depune o mărturie zguduitoare pentru tot.
Sahar Delijani, Copiii arborelui de jacaranda, traducere din limba engleză de Miruna Voiculescu, Editura Polirom, 2013, 272 pag.