Compania franceza Cora, parte a grupului de comert Louis Delhaize, va incepe in luna aprilie a acestui an constructia unui hypermarket la Cluj, proiectul fiind estimat la 25 de milioane de euro. Primarul Emil Boc a anuntat ieri reluarea proiectului de hypermarket initiat acum cativa ani intre Primaria Cluj-Napoca si reprezentantii Cora din Romania.
Dupa Bucuresti, unde Romania Hypermarche, compania care opereaza reteaua de hypermarketuri Cora, detine un magazin in zona de est a orasului si Brasov, locatia din Cluj va fi a treia din tara, investitiile totale ale grupului francez apropiindu-se astfel de 100 de milioane de euro.
Philippe Lejeune, directorul general al Cora Romania spune ca investitia va crea aproximativ 600 de noi locuri de munca.
“Intentionam sa sustinem prin aceasta initiativa producatorii locali, care vor avea prioritate in fata celor externi. Nu vrem sa imbogatim firmele de transporturi, ci agricultorii din zona, precum si producatorii de carne si peste. Dupa ce vom realiza un studiu de piata, vom anunta si alte produse pe care vrem sa le preluam de aici”, a afirmat Lejeune.
El a subliniat faptul ca, in hypermarket-urile Cora din Bucuresti, doar 20% din marfa comercializata este din import. Pentru Cluj, locatia magazinului va ramane cea veche, adica spatiul din Grigorescu ce a fost concesionat de catre firma in anul 1999, suprafata totala alocata companiei fiind de 11 hectare.
Constructia va fi demarata in luna aprilie a acestui an, urmand ca in a doua jumatate a anului viitor hypermarket-ul sa fie functional, initial pe o suprafata de 8.000 de metri patrati. Lejeune a spus ca urmareste si realizarea unor parteneriate cu scolile tehnice, pentru ca elevii si studentii sa poata veni initial in stagii de practica, iar apoi sa ramana angajati permanenti in firma.
Pe piata retailului clujean aceasta este a patra mare investitie anuntata, dupa Billa, Kaufland si Selgros. Kaufland a obtinut deja autorizatia de constructie pentru doua magazine de 5.500 de metri patrati in cartierele Marasti si Manastur si s-a stabilit termenul de incepere al lucrarilor pentru luna martie. Investitia pentru un magazin Kaufland variaza intre 8 si 10 milioane de euro. Billa, parte a grupului german de retail Rewe, va transforma vechiul magazin Feleacul din cartierul Gheorgheni intr-un supermarket, investitia ridicandu-se la aproape 2 milioane de euro. Selgros cash & carry, o alta divizie a grupului german Rewe a anuntat la randul sau decizia de a face un alt magazin la Cluj, investisa medie pentru un magazin fiind de 15 milioane de euro.
In paralel, investitorii locali in domeniul retail, cum ar fi Sora Shopping Center si chiar Iulius Mall au lansat oferte de colaborare cu oficialitatile locale pentru achizitionarea de terenuri in vederea dezvoltarii propriilor proiecte.
Cora a deschis primul sau magazin de pe piata romaneasca in toamna anului 2003, in Bucuresti, in urma unei investitii de 50 de milioane de euro. Cifra de afaceri a magazinului a fost in cele trei luni de functionare din anul 2003 de peste 32 de milioane de euro.
Cora a inceput in paralel lucrarile de constructie la un hypermarket in zona de vest a orasului Bucuresti, pe locul fostei fabrici de lapte Miorita. Programata initial pentru n toamna anului trecut, deschiderea magazinului a fost amanata de reprezentantii companiei pentru acest an. Pe langa Cora pe piata romaneasca mai exista o retea specializata in hypermarketuri. Carrefour Romania detine in prezent patru magazine situate in Bucuresti si Brasov, compania anuntand recent inceperea lucrarilor la un alt magazin ce va fi situat in Ploiesti. Cele patru magazine Carrefour au realizat anul trecut o cifra de afaecri de aproape 265 de milioane de euro, valoarea dubla fata de anul 2003 cand au fpst operationale doar doua magazine.