Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a anunțat pe reprezentanții patronatelor că există discuții privind un nou împrumut de la FMI, dar încă nu a fost stabilită o sumă, ci doar domeniile pe care ar trebui să se axeze investițiile, potrivit lui Cezar Corâci, președintele UGIR-1903, citat de Mediafax.

“Franks a recunoscut că există discuții (…). Da, da, inclusiv un împrumut, dar vor fi și măsuri care să stimuleze economia, după ce va fi rezolvată problema deficitului”, a spus Corâci, după o întâlnire cu reprezentanții FMI.

El a precizat că nu s-a vehiculat o cifră privind valoarea împrumutului care ar putea fi contractat, dar în schimb au fost anunțate domenii prioritare pentru investiții, acestea vizând plata arieratelor, fondurile europene și investițiile publice. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.