Indicele general al Bursei, BET-C, a crescut în ședința de marți cu 0,8%, într-o piață în care corecțiile înregistrate de acțiunile celor cinci SIF-uri, care au coborât în medie cu 2,4%, i-au determinat pe investitori să fie mai activi la tranzacționare, astfel că lichiditatea a fost cu peste 50% mai mare decât în ședința precedentă.
În primele ore ale ședinței, majoritatea acțiunilor au fost tranzacționate la prețuri în imediata apropiere a ultimelor cotații de luni. După ora 12:00, piața a trecut pe creștere ușoară, însă volumele de titluri transferate au fost ușor peste cele din sesiunea anterioară.
Pe de altă parte, acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare au consemnat variații puternice. La deschidere, cotațiile au avansat în medie cu 0,4%, însă după primele 20 de minute au trecut pe scădere, punctul minim fiind atins chiar la închiderea zilei, când BET-FI înregistra o scădere de 2,42%.
Ultimele tranzacții cu cele mai lichide zece acțiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la prețuri în creștere în medie cu 0,82%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,32% peste nivelul de luni.
În aceste condiții, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluția celor mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv SIF-urile, a înregistrat o corecție ușoară, de 0,07%.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 13,4 mil. lei (3,1 mil. euro), sumă cu 58% peste rulajul sesiunii anterioare.
Acțiunile SIF Moldova (SIF2) și SIF Oltenia (SIF5) au asigurat 39% din lichiditate. Operațiunile cu titlurile SIF Moldova au cumulat 2,6 mil. lei, iar acțiunile SIF Oltenia au avut un rulaj de 2,5 mil. lei.
Cea mai recentă tranzacție cu acțiunile SIF Moldova a fost efectuată la 1,02 lei, preț similar cu ultima cotație de luni, iar titlurile SIF Oltenia au coborât cu 1,57%, la 1,25 lei. Titlurile Erste Bank au fost pe locul al treilea din punctul de vedere al tranzacțiilor, înregistrând o scădere de 3,5%.
Mihai Chișu, broker la IFB Finwest consideră că anul se va încheia în aceeași notă de dezinteres și lipsă de activitate pe piața de capital locală, care a fost vizibilă în ultimele luni.
“Lipsa investitorilor străini și români, precum și evoluția aplatizată care a îndepărtat și speculatorii în ultimele luni au condus la o scădere pronunțată a lichidității și chiar o decorelare față de piețele externe. Din acest motiv cotațiile companiilor listate nu au reușit să își atingă valorile înregistrate în primăvară-vară, așa cum s-a întâmplat pe majoritatea burselor europene sau pe bursa americană. Piața va reîncepe să reacționeze pozitiv atunci când câteva elemente esențiale se vor contura din ce în ce mai clar în viziunea investitorilor, respectiv fundamente macroeconomice îmbunătățite și stabile ca perspective, ratinguri de țară în creștere, îmbunătățiri ale rezultatelor companiilor, dar și stabilitate politică”, a spus Chișu.
Finalul anului ar putea aduce îmbunătățiri ale lichidității, însă nu unele radicale, aceste creșteri ale volumelor de tranzacționare fiind puse mai degrabă pe seama optimizărilor fiscale făcute pe ultima sută de metri, potrivit lui Chișu.îî