Autoarea respecta, cu o seriozitate naiva, anumite reguli ale constructiei epice, fara sa incerce sa faca ea insasi regulile.
Romanul Spiralele destinului de Elena Moldovan (prefata de Ion Buzasi, Blaj, Ed. Buna Vestire, 2006) are o frumusete conventionala, simplista, de compunere scolara. Autoarea respecta, cu o seriozitate naiva, anumite reguli ale constructiei epice, fara sa incerce sa faca ea insasi regulile. Descrierile de natura, portretele personajelor, dialogurile, analizele psihologice – totul este corect, demn de respect si, din punct de vedere literar, neinteresant.
Protagonistii romanului sunt o absolventa a Facultatii de Medicina din Cluj, Catrina Barbu, si conferentiarul universitar Cornel Opreanu, de care tanara se indragosteste in timpul studentiei si sub a carui coordonare lucreaza ulterior pentru descoperirea unei substante (eritropoetina) necesare in combaterea anemiei. O alta doctorita, Santuza, dornica sa se marite cu Cornel Opreanu, manevreaza astfel incat Catrina Opreanu sa plece in Moldova, ca participanta la o campanie impotriva epidemiei de tifos exantematic (ne aflam in vara lui 1940). La intoarcere, protagonista romanului constata ca iubitul ei s-a casatorit si ca nu-i mai recunoaste meritele stiintifice (considerabile).
Romanul se dezvolta si in alte directii epice. Totul este insa povestit in stilul “Marchiza iesi la ora cinci”. In plus, replicile personajelor au ceva ceremonios si nefiresc, facandu-l chiar (uneori) pe cunoscatorul de literatura sa zambeasca ironic:
“- Numai cu jertfa se fac lucrurile mari, a completat dr. Borza. Istoria marilor descoperiri e un sir intreg de exemple.”;
“- In cercetare elementul surpriza este la ordinea zilei.
– Da, d-le conferentiar, si el aduce bucurie si lumina.
– Ei, pentru aceasta bucurie si lumina dupa atatea nopti de insomnie si intuneric, le-a zis Lenuta, ar fi cazul sa bem niste sampanie.” etc.
Romanul are o densa substanta umana si intelectuala, dar sufera de literaturizare. “Numai casa ei corespundea intrutotul visului. Era la marginea padurii iar o poteca ingusta pornea chiar din gradina casei si se pierdea in desisul stejarilor si fagilor seculari.” Sintagmele de genul “corespundea visului”, “se pierdea in desis”, “stejari si fagi seculari” etc. sunt specifice unei literaturi romantioase care nu mai e la moda. Insusi titlul romanului, Spiralele destinului, are ceva rasunator si fals.
Ca si corectitudinea politica, corectitudinea estetica sfarseste prin a plictisi.