Coreea de Nord a exclus participarea la noi negocieri referitoare la ambitiile sale nucleare si a criticat ferm declaratiile secretarului de stat american, Condoleezza Rice, care a numit regimul de la Phenian “un avanpost al tiraniei”. Purtatorul de cuvant al Ministerului nord-coreean de Externe i-a cerut lui Rice sa prezinte scuze pentru declaratiile recente. “Nu putem reveni la masa negocierilor dupa ce am fost numiti avanpost al tiraniei”, a subliniat el pentru presa nord-coreeana, potrivit informatiilor primite de agentia sud-coreeana Yonhap. Miercuri, Rice se afla in vizita in India, prima etapa a turneului sau in sase tari din Asia. Printre principalele subiecte care vor fi dezbatute figureaza ambitiile nucleare ale Phenianului, Rice urmand sa discute despre aceasta problema si cu liderii chinezi, japonezi si sud-coreeni. Mediafax