Coreea de Nord va taia toate legaturile avute cu Coreea de Sud, informeaza BBC citand agentia oficiala de presa a Phenianului.

KCNA a anuntat ca toti muncitorii din Coreea de Sud vor fi expulzati de la o fabrica detinuta in comun de cele doua tari la nord de granita. Decizia vine la cateva ore dupa ce Coreea de Nord a fost acuzata de scufundarea unei nave de razboi sud-coreene.

Phenianul neaga informatiile conform carora ar fi torpilat, la 26 martie, un vas de razboi aflat in zona de granita a celor doua tari, actiunea soldandu-se cu moartea a 46 de marinari.

Seul a anuntat duminica intreruperea relatiilor comerciale cu Coreea de Nord ca raspuns la aceste informatii. De asemenea, oficiali ai Coreei de Sud au declarat ca vor face o plangere Consiliului de Securitate al ONU, asteptand un raspuns din partea organizatiei internationale.