Mai multi operatori de telecomunicatii din Coreea de Sud vor investi, pana in anul 2005, aproximativ 10,9 miliarde de dolari pentru modernizarea retelei Internet, pe fondul majorarii numarului de utilizatori, se arata intr-un comunicat al Ministerului Informatiei si Comunicatiilor din aceasta tara.
Coreea de Sud este statul cu cea mai mare rata de acces la serviciile online, in contextul in care peste o cincime din populatie foloseste aceasta retea.
Autoritatile se asteapta ca numarul de utilizatori sa ajunga, in urmatorii trei ani, la cel putin 13,5 milioane de clienti, la o populatie de 48 de milioane de locuitori.
Potrivit comunicatului publicat de ministerul sud-coreean, aproximativ 60% din populatia coreeana navigheaza cu regularitate pe Internet, prin folosirea diverselor modalitati de conectare online.
Coreea de Sud a devenit lider mondial in randul statelor cu acces la Internet in anul 2001, cand inregistra, conform statisticilor realizate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), o rata de penetrare de 17,2%. Pe locul al doilea se situa Canada, cu o rata de acces de 8,4%.
Baza de date a KT Corp consemneaza 4,6 milioane de utilizatori ai retelei Internet, reprezentand 45,8% din numarul de clienti care folosesc aceasta infrastructura. Al doilea furnizor de servicii Internet, grupul Hanaro Telecom Inc, inregistreaza 2,86 de milioane de clienti (28,6%). Pe locul urmator se situeaza compania Thrunet, care are 1,3 milioane de clienti (13,1%).
Business Hi-Tech
Coreea de Sud: 10,9 mld. dolari doar in Internet
Mai multi operatori de telecomunicatii din Coreea de Sud vor investi, pana in anul 2005, aproximativ 10,9 miliarde de dolari pentru modernizarea retelei Internet, pe fondul majorarii numarului de utilizatori, se arata intr-un comunicat al Ministerului Informatiei si Comunicatiilor din aceasta tara