Un cititor al revistei noastre ne-a semnalat, de curând, un fapt uimitor: pe adresa sa a sosit o misivă al cărui destinatar era… străstrăbunicul său! Un frate mai tânăr al acestuia, ce emigrase, din Mărginimea Sibiului în Statele Unite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și nu-și putuse crea o situație cu ocupația pentru care era calificat, intrase voluntar în armată la izbucnirea Războiului Civil. Dăm mai jos această ciudată epistolă în care se pot afla detalii interesante despre viața din campanie și experiențele unui soldat de rând. Pentru autenticitate, am păstrat ortografia originală.
Iuliu în 24 de zile, leat 1862
Undeva în Valea Shenandoah
Bace Ghiță,
De când m-amu departatu de țérră am umblat multu pe meleagurile aistea noi și nu m-amu pututu așeza nicăerea pré multu că nimine n’are aice trebuință de unu dascăl de ișcolă ca mine. Dară, dupe cum scii Dumneata, noi acuma suntemu în resbel și o ducem cum dă Dumnezeu Drăguțulu. Și mă făcuiu și eu catană la volintirii de Virginia că acolo toți suntu ómeni cu multă carte și cu bună creștere și manere de le-au zisu The Gentlemen’s Regiment, adeca Reghimetulu Domniloru. Că mă prinsă chemarea la arme taman când ma aflam la Richmond, orașulu loru ăl mai de căpetenie din aist giudețu.
Pe aici, ómeni tot ca pe la noi, care mai buni, care mai răi. Căpitanu nost, bată-l Dumnezeu că hain și făr de animă mai iaște. Roș la obrazu și la musteți da negru la sufletu. De, domn olandez mutatu p’acia cu daraveri de numai el le știe, cu bunbacu sau cu sclavi. Că și cu noi tot ca cu sclavii se pórtă, încai că suntem albi ca laptele, și la pele și la peru. A certatu pe nisce ficiori, și ei tot olandezi ca el, tot bălani și groși la trup, dar care nu era domni, pentru că se sumețiseră și se voioșiseră înainte de vreme, adeca în zori, păn’a suna deșceptarea, ba și pentru că, flamânzi sireacii, mâncase de prânzișor făr de orden. Și încai că ploau, hainul i-o trimes în patrulă, cu tóte ale loru pe ei, și pușcă, și spangă, și manta, și pătură, tot avutulu soldatului la ei. Numa trabuc fuméză căpitanu, ca la oraș, iară noi bemu tutunu din pipe de coceni de cucuruz, d’alea de punu oltenii la privată când nu e vremea frunzeloru de brusture. Că vine de asistă și la șmotru, ce-i zice drilling, tot pufăindu din țâgara de foi grósă de-i umple tătă gura. Altfeliu vitézu e capitanu nost, n’amu a me plânge! Mereu ne îndémnă la luptă. Cându am mersu întâiași dată la bătae, a trimes înainte niscai soldați să cerceteze poala padurii, iară elu se afla cu ei acolo. Vezându că nu e picior de omu în desiș, ne-a povățuitu a ne strecura noi acolo și nu mică ne fu mirarea că, dupe ce am străbătut-o, în liniște, într-unu luminișu am datu peste inamicu, care se pregătea a ataca o companie amică. Iară noi l-am luatu, de flancu, prin surprindere, pân ce l-amu făcutu de s-a retrasu. Dupe o odihnă de o oră, Capitanu ne zice, cu respectu, că de respectu n’amu ce zice, ni-l dovedește mai mereu, Gentlemen, let us do some more killings! adică Hai, domnucilor, să mai stârpimu dușmani! A scosu sabia și iară ne-a îmbolditu la luptă. Acuma ne-amu asmuțitu la spangă pe o posițiune a inamicului de l-amu scosu de acolo. Strigau ăia, strigam și noi. Iară noi, Rumânii, că nu le știm vorbele lor, când ne-am țâpatu în ei cu un Paște și o Înviere, fugea cătanele albastre ca potârnichiile. Ba, unu ce se credea mai dibaciu ca mine, a voitu a-mi pune țava în peptu, da când am întorsu eu pușca de am prins-o, ști, colea, ca pe bota de păstoriu cându atinge ursu la mir, și am învârtit-o odată, s-o făcut micu betu omu, că póte ave și el o drăguță pe acas și nu voia a se perde pân streini, și a luat-o la sănătósa, de nu m-amu pututu ține dupre elu, că eramu și ostenitu dupre ce urcasemu povârnișulu în pasu gimnasticu. Și l-am lăsatu să se ducă. Ba, i-am și strigatu Meri, mă, că nu-i de tine aice! Da nu știu de m-o înțăles ori ba, că ei nu știu pe limba nóstră, numai nemțăște și englizăște. Așe am pusu stăpânire pe colnicu cela. Unu de la noi, mai glumețu care, în timpulu de odihnă aduna flori de-și pune la palarie și pe la butoniere și flintă, șuguia pre limba lor piste parapetu Hei, Billy Boy, come back! We haven’t finished yet. Come and fight! ce s-ar camu tălmăci Vino, frace, înapoi de te prinde la luptă dreapta cu mine! Dară ăia nu se lasa. Așa că el iar le zise If your mother was as fast as you are, you should’t have been born! adeca Dacă mămuca vóstră era așe iute cumu ve aratați voi atunci nu vă mai nășteați, drăguțiloru! Dară ăia de dincolo adăsta. Ori că perduse coragiulu, ori că mistuise glonțile, ori că mai-marii loru nu le dede voie a se mai încăera făr de motivu, eu nu am a ști. Ce era aia să ne ieie noo dealu îndărătu dupre care abea că-i gonisemu? Că nici nu lăsese acolo mare lucru, ia, niște merinde învechite că scria pe buți salted meat, adecă carne la saramură, care fusesă pusă la butoiu în anulu 1847, când cu resbelu cu Mexico de-l bătură pe Santa Anna, dictatorele, bată-l-ar Dumnezeu să-l bată astăzi și mâne. Păi ăștia nu știe a face clisă ca la noi, pe fiece anu, lată, albă ca untu și bine afumată, ci odată la 10 și la 20 de ani, că-i mare sărăcia p’acia de ómenii își ie lumea-n capu și se ducu dóră cu ce au pă ei taman la capătu Pământului, în partea aialantă a țérrii, de-i zic West. Și pe lângă hârdaiele de conserve mai lăsară în urmă și multe grămezi de murdărie, ști de ce fel, că nici bude nu se grijise a face, de, ca ómenii gospodari. 
Aiasta era la South Mills de-i mai zice și Camden că e în comitatulu cu numele aista, în Nord Carolina, la April corinte. Era acolo și alți fârtați Rumâni cu care mă mai ajutam, Horea și Romi, de le pociră numele nemții aiștia că nu le pot zice ca noi și le-o fo zis Horace și Rhummy. Feciori buni și de treaba, cu iei mi-am mâncatu amaru și tainu de catană. Că armia nu prea are tain pentru noi în campanie și trebe a ne griji singuri de ale gurii. Așa că înbucăm ce găsimu și pe unde apucămu. Romi numa posmagi roade, sireacu! Pe aice le zice hard tacks și suntu tari ca lemnu de-ți rupi meselele-n ei. Iară pe mine, Celu de Sus, mă ferici cu niscai cârnați și un burdușel de brânză ca pe la noi, la Sibiel, și cu asta mi-am ținutu zilele. Ba, Horea a uitatu tigaia și grataru de a trebuitără să-mi rostuescu o frigare dintr-o așchie de lemnu ce amu taiatu cu securea ca să frigu cârnațu. Da mai mult m-amu friptu eu la mâni decât cârnațu ce pân la urmă l-amu aruncatu directu pe jăratecu de s-a pătrunsu.
Da când cu campania de ăstimpu, de la Front Royal, din Juliu, am fostu singurulu Virginianu Rumânu că toți ceialanți era în refacere pe la cazărmi ori în tabere. Eramu trimesu a lupta alături de Tigrii din Louisiana, toți flăcăi vânjoși, cehi de pământu adeca tot ca noi din Imperiu, glumeți, flecari și mari amatori de bere. În uniformele loru de zuavi cu fesu roșu și șalvari în dungi albe și albastre, arăta mai multu ca oștenii de elită din armia imperatorelui Napoleonu III decâtu din aceea a dreptului de cinste alu nostru gheneralu Robert Lee. Am atacat fortulu în linie de tiraliori. Cavaleria a șarjatu de multe ori asupra nóstră. Aveau și o muiere între ei pe care nu o trăgea inima a sta acas, la blide și la țesutu de ciorapi, ci se sclifose pântre catane. Fórte aprigă muiere, îmbracată în straie bărbătesci dar cu plete blonde fluturând pe spate. Învârtea sabia și se avânta între noi, lovind în dreapta și-n stânga. Noi i-amu tăetu retragere într-unu rându dar a chizbuitu ea unde suntemu noi mai slabi și, înjurandu ca surugiii de dincolo de munți, din Valahia, da pe limba ei stâlcită, a trecutu la galopu printre noi. A încrucișatu sabia și cu sergentulu nost, Oto Hingar, pe care l-a culcatu la pământ. Norocu că vulna nu fu adâncă și nici gre și omu se ardică singuru. O vajnică vivandieră de zuavi dede ajutoru tutuloru soldațiloru doborâți, le bandaja ranele și le turna pe gâtu unu stropu din plosca de la cingătóre. Pe mulți i-a ajutatu așe și la mulți le aduse înapoiu véța, deie-i Dumnezeu sanatate!
Dupe ce a căzutu fortulu, am pusu stăpânire pe elu și am mersu la Saloon, adeca cârciumă, să ne astâmpărămu pârdalnica sete. Cehii era cei dintăi la adapat de mai că au terminatu provizia crâșmarului de a trebuitu, bietu omu, a da cepu la altu butoiu de bere. S-a pus ómenii la povești și la cântatu, ca pe la ei pe acas, să le trécă de doru. Apoi amu rechiziționatu totu ce era în fortu și ne-amu cătatu cvartiru. Amu împarțitu o colibă cu Maiorulu Dusty Eisenburg, omu pâné lu Dumnezeu! O zâsu că nu-i baiu că eu mi-s numa private adeca catană semplă iară elu ofițiru înaltu, că toți suntemu camarazi și putemu dormi sub același coperișu de luptămu umeru la umeru pentru sânta causă a Confederațiunei și a Gliei strămoșesci a Sudului. Nobelu omu, n’amu ce zice! Da horcaia așa vârtosu de săre ușa din țâțâne, de, ca la rang de susu. Cu anima mare, și-a împărțitu tainu de pâne și carne cu mine, că elu totu pleca acas, în permisiune.
Alta nu am a-ți mai spune, Bace Ghiță, dóră că suntu bine ceea ce îți dorescu și Dumitale, la muiere și la ficiorași, țină-vă Dumnezeu, și să ne rugămu la Celu Pré Înaltu a se fârși resbelulu aista mai răpide.
Alu teu frace din departare,
Silvan
de-mi zicu ăștia pe aice Sylvan Johnson, așa ca să ști de-mi trimeți misivă,că mi-s în 1st Virginia Regiment, Co. A
