Judecătorii instanței supreme au hotărât definitiv ieri condamnarea omului de afaceri Corneliu Iacobov la șapte ani de detenție și a lui Toader Găurean la șase ani în dosarul privind prejudiciarea Rafo Onești, Înalta Curte de Casație și Justiție respingând recursurile declarate în acest proces.
Alături de ei a mai fost condamnat și Marin Marin la șapte ani de închisoare.
În urma condamnării pronunțate de ICCJ, instanța de executare urmează să întocmească joi actele de încarcerare ale celor trei, mandatele urmând a fi puse în aplicare de poliție, care îi va duce pe condamnați în locuri de deținere în funcție de domiciliile lor.
În 28 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a judecat recursurile făcute de omul de afaceri Corneliu Iacobov și de ceilalți inculpați condamnați de Curtea de Apel București (CAB), unde au făcut contestație procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) privind achitarea tuturor celor din acest dosar de către prima instanță, Tribunalul București.
În 2005 Corneliu Iacobov, Toader Găurean și alte alte două persoane au fost trimiși în judecată pentru prejudicierea Rafo Onești, după ce aceștia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acțiuni la Electrocarbon Slatina.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Corneliu Iacobov, Toader Găurean – administrator unic la SC Rafo SA, Liliana Luchian și Marin Marin sunt acuzați că în perioada 2000 – 2003 s-au asociat în vederea prejudicierii Rafo cu 24.289.450 de lei (peste 240 de miliarde de lei vechi).
Procurorii au stabilit că, în calitate de acționar majoritar și președinte al Consiliului de Administrație al SC Vradicor Financiar Group SA (firmă care făcea parte din consorțiul Canyon Servicos și Imperial Oil, acționarul majoritar la Rafo Onești), Iacobov se interesa și era informat în legătură cu producția, relațiile comerciale derulate de rafinărie cu alte societăți, participațiile la alte societăți comerciale și politica de personal.
La termenul din 28 mai al procesului, instanța supremă a ascultat pledoariile acuzării și ale apărării.
În esență, procurorul DIICOT a cerut instanței supreme menținerea deciziei CAB cu privire la pedepsele aplicate omului de afaceri Corneliu Iacobov și inculpaților Toader Găurean și Marin Marin, precum și casarea aceleiași decizii cu privire la achitarea, în mod greșit, a Lilianei Luchian pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
De cealaltă parte, apărarea a arătat că decizia CAB trebuie casată, iar dosarul, rejudecat de această instanță, pe motiv că ultimele trei termene de judecată au fost prezidate de un judecător nou, ca urmare a faptului că magistratul stabilit la începutul judecării apelului s-a retras nejustificat.
Avocații au arătat instanței supreme că judecătoarea Dumitrița Piciarcă, desemnată în completul de doi judecători pentru dezbaterea apelului DIICOT, s-a retras nejustificat din complet, ea fiind înlocuită cu un alt magistrat. Apărătorii au precizat că astfel nu s-a asigurat continuitatea completului de judecată și că decizia de condamnare trebuie casată, iar apelul DIICOT, rejudecat la CAB.