Mii de angajati ai Lehman Brothers, care au venit la lucru pe 15 septembrie nelinistiti, dar optimisti, au realizat insa ca dupa ani de zvonuri voalate despre posibilul colaps al companiei lor a sosit momentul in care cele mai negre ganduri s-au adeverit, scrie The Wall Street Journal.

In noaptea de 14 septembrie, Elizabeth Datis, mama a trei baieti adolescenti, a urmarit de la casa sa din Bronx stirile despre Lehman cu “pumnii stransi” .

Luni dimineata, asistenta administrativa in varsta de 45 de ani privea socata cum colegii ei isi eliberau birourile; ea era nesigura de ce se va intampla cu slujba sa, din perspectiva salariilor compensatorii. “Ce se va intampla cu acei oameni mici care au daruit atat de multe acestui loc?”, se intreaba Datis. “Este totul atat de trist”.

Sentimentul acesta de deznadejde a pus stapanire pe cei 25.000 de angajati de la Lehman care au realizat ca venerabila lor companie si-ar putea inchide usile definitiv. Multi asteptau aparitia unui cumparator sau chiar o actiune guvernamentala care sa salveze compania peste weekend de la ceea ce a devenit un dezastru, la fel ca si in 1998 cand fondul de hedging Long-Term Capital Management s-a prabusit sau ca pe 11 septembrie 2001 cand atacurile teroriste au distrus fostul sediu al companiei. Singurul lucru care s-a petrecut a fost ca Lehman Brothers a apelat la protectie impotriva falimentului luni dis de dimineata.

Oamenii se ingrijoreaza in principal de cum isi vor gasi un nou loc de munca intr-un oras ca New York, intr-un an cand au fost lichidate peste 90.000 de locuri de munca din domeniul financiar. Lehman a disponibilizat aproape 1.500 de angajati luna aceasta si multi dintre acestia isi asteapta plata compensatorie. Nu se stie insa cum se vor descurca acestia si creditorii in sala de judecata.

“Imi da dureri de stomac”, a afirmat Nicholas Netchvolodoff, in varsta de 46 de ani, un analist din domeniul telecomunicatiilor.

Angajatii au primit un memo luni de dimineata prin care erau informati ca sunt angajati ai Lehman pana la noi informatii. Netchvolodoff insa, unul dintre vicepresedinti, si-a impachetat lucrurile din biroul sau din Washington D.C. si a trimis un e-mail de ramas bun impreuna cu datele sale de contact.

Chiar si micul oras Scottsbluff din Nebraska se pregateste pentru ce e mai rau. Aurora Loan Services, o unitate a Lehman, este cel de-al doilea angajator ca marime de aici si a terminat de curand o noua cladire, utilata cu aparatura de securitate ce scaneaza retina angajatilor. Rawnda Pierce, directorul executiv a agentiei economice de dezvoltare, a sunat la Lehman si a fost anuntata ca unitatea nu a fost inclusa intre acelea care au intrat in faliment. Cu toate acestea, ea spune ca, “este o stare tensionata, de stres” in ceea ce priveste viitorul. “Nu este nimeni in comunitate care sa nu stie pe cineva care sa lucreze acolo”. Angajatilor nu le-ar ramane multe optiuni. Scott Deatheridge nu a putut sa isi gaseasca un alt loc de munca din ianuarie, cand a fost disponibilizat din cadrul acestei unitati, iar mare parte din veniturile sale sunt imobilizate in actiuni la Lehman pe care le-a primit drept compensatie. “Ma simt constrans in orasul asta mic”, spune el.

In Londra, Dou Ai, in varsta de 26 de ani, lucreaza in domeniul cercetarii investitiilor cu venituri fixe si este ingrijorat ca si-ar putea pierde viza de sedere in Marea Britanie. La sediul din Londra, oamenii isi eliberau birourile in timp ce discutau la telefon cu sediul central. Cativa au luat cu ei umbrelele si mingile de rugby cu sigla Lehman, pentru a goli stocul de cadouri corporatiste.

Bryan Williams, in varsta de 27 de ani, lucra in domeniul investitiilor cu venituri fixe in New York. El ar putea sa isi schimbe optiunile catre alt oras si alta slujba. “Criza inca nu s-a aratat in toata splendoarea ei”, crede el. “Nu cred ca ma simt confortabil, ca sa ma indrept catre o alta banca de investitii”.

Oficialii Lehman si unii analisti au afirmat ca firma a cedat in fata unei succesiuni de evenimente, care au devenit incontrolabile. Cu toate acestea, unii angajati dadeau vina pe directorii executivi. “Nu este vorba decat de cateva decizii gresite pe alocuri”, spune Shonali Gupta, in varsta de 26 de ani, ce se ocupa de tranzactii cu venit fix.

Departe de sediul Lehman din New York, pictorul Geoffrey Raymond a oferit angajatilor un debuseu. El a expus un mare portret in picatele al directorului executiv de la Lehman, Richard Fuld, si le-a cerut oamenilor sa il semneze. “Buna afacere, Dick!”, a scrijelit un angajat.