De sâmbăta trecută până la 10 iulie poate fi văzută la Van Gogh Café (strada Smârdan 9, Lipscani, vizavi de BNR) expoziția de fotografie cu vânzare Meeting Point, semnată de Cosmin Bumbuț. Expoziția conține o serie de fotografii realizate de Cosmin Bumbuț în locuri și momente diferite, dar care au în comun relațiile dintre oameni și obiecte, dintre locuri și stări. Imaginile prezintă puncte de întâlnire, reale sau simbolice, care creează legături între personaje și spații, redau povești, dezvăluie istorii personale.

“Am ales o serie de fotografii decorative, care sunt printate în ediții limitate, la prețuri accesibile, pentru a stimula achiziția de fotografie de artă”, spune Cosmin Bumbuț. “Aș vrea să încurajez interesul publicului de la noi pentru fotografia ca obiect care poate fi expus, privit și admirat. Cred că în România lipsește obișnuința de a vedea fotografia pe perete și de a investi în imagini pe suport de hârtie. E nevoie de timp ca publicul român să înțeleagă că fotografia, la fel ca celelalte arte, costă și că producerea ei necesită timp și efort.”

Cosmin Bumbuț este singurul fotograf din România certificat Digigraphie. Fotografiile din expoziție sunt realizate prin procesul Digigraphie: fiecare lucrare este numerotată și semnată de artist pe spate, embosată și însoțită de un certificat de autenticitate care menționează titlul, tipul hârtiei, numărul fotografiei din ediție și data la care a fost printată. Cosmin Bumbuț este, de asemenea, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi profesioniști români, premiat, în 2006, la International Photography Award. Fotografiile sale se află în colecții private din România, SUA, Olanda, Luxemburg, Franța și Belgia. Este autorul albumului Transit (Humanitas, 2002) și co-autor al proiectului 7 Zile – 7 Ani în Maramureș (Humanitas, 2007). Fotografiile sale au mai fost publicate în Intineraires d’une vie. E. M. Cioran, de Gabriel Liiceanu (Michalon, Paris, 1995), Outdoor lighting: Fashion & Glamour, de Cathy Joseph (Ava Publishing, Elveția, 2003) și Lenswork nr. 50, Lenswork Publishing SUA (2003).