Cosmote Romania, numarul trei pe piata locala de telefonie mobila, a inregistrat anul trecut venituri de 423,3 mil. euro, in crestere cu 36,1%, pe fondul cresterii bazei de clienti cu 17%, la 6,9 milioane de clienti. Profitul operational inainte de depreciere si amortizare (OIBDA) s-a majorat de aproape 3 ori, la 66 mil. euro. Compania a inchis 2009 cu o pierdere operationala de 22 mil. euro, redusa la jumatate fata de anul 2008, potrivit OTE. In T4 veniturile Cosmote au fost de 112,8 mil. euro, cu 4,7% mai mari decat in perioada echivalenta din 2008 si cu 5% mai mari decat in trimestrul anterior. In ultimele trei luni din 2009 compania a atras peste 300.000 de clienti noi, in cea mai mare parte clienti de cartele preplatite, pe fondul unei stagnari a bazei de abonati. Afacerile Cosmote Romania au fost afectate in trimestrul al patrulea de scaderea veniturilor din interconectarea cu marja ridicata si de declinul incasarilor din roaming, se arata in raport. Nivelul veniturilor Cosmote in 2009, cu aproape 50% mai mici decat cele inregistrate de liderul pietei, reflecta, printre altele, absenta serviciilor internet din portofoliul operatorului in 2009, situatie pe care compania elena spera sa o schimbe in acest an, dupa achizitia Zapp. “Suntem foarte multumiti de performanta companiei in ultimul an, avand in vedere contextul unui mediu economic instabil si al unei piete saturate si deosebit de competitive (…) In 2010 ne vom concentra pe segmentul corporate si pe piata serviciilor in banda larga”, a declarat Konstantinos Apostolou, directorul financiar executiv al Cosmote Romania. “Evolutia (…) reflecta o planificare corecta a businessului si abilitatea de a ne adapta si reactiona intr-un mediu dificil”, a adaugat el. Cosmote Romania a ajuns la o cota de piata de peste 23% odata cu achizitia Zapp, potrivit datelor companiei. Oficialii Cosmote nu au precizat care au fost veniturile sau numarul de clienti ai Zapp la finele anului trecut. Cosmote a obtinut anul trecut venituri de 270 mil. euro din servicii de comunicatii, de 98,6 mil. euro din interconectare si de 54,7 mil. euro din alte surse. Cosmote a intrat pe piata romaneasca acum cinci ani, unde a derulat pana in prezent investitii totale de 680 de milioane de euro.