Cosmote, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, a introdus în avans tarifele de roaming reglementate de UE pentru clienții care călătoresc în Croația, înainte ca țara să intre în UE la 1 iulie 2013, a anunțat compania. Din data de 23 mai clienții rezidențiali și de business au acces la tarifele corespunzătoare grupului 1 ale planului de tarifare standard Roaming Avantaj, ale opțiunii Roaming Traveler sau ale extraopțiunilor Travel & Surf și în timpul călătoriilor în Croația. „Prin utilizarea Roaming Avantaj, toți clienții postpaid și prepaid, de business și rezidențiali, beneficiază de tarifele corespunzătoare Grupului 1: 0,29 euro/min. (fără TVA) pentru apeluri inițiate, 0,08 euro/min. (fără TVA) pentru apeluri primite și 0,09 euro/SMS (fără TVA) pentru mesaje trimise și 0,70 euro (fără TVA)/MB pentru trafic de date în roaming”, conform Cosmote. Minutele naționale și internaționale incluse în abonamente pot fi utilizate pentru a vorbi din străinătate, activând extraopțiunea Roaming Traveler, iar utilizatorii de internet pot avea acces la mai mult trafic de date, de la 30 MB până la 300 MB, cu prețuri care încep de la 2,48 euro (TVA inclus) până la 24,8 euro (TVA inclusă) cu extraopțiunile Travel & Surf.