Firmele care utilizează servicii de comunicații furnizate de operatorul de telefonie Cosmote au început să-și administreze prin internet bugetul de comunicații și alocarea de minute pentru numerele de telefon din flotă, numărul de utilizatori crescând în medie cu 23% de la lansarea aplicației în iunie, potrivit datelor furnizate de operator. Compania nu a precizat numărul exact de utilizatori ai aplicației. Cele mai folosite facilități ale aplicației MVPN Budget Control sunt alocarea de credit și alocarea de minute, a declarat Isabela Furtună, Manager Postpaid Market Development la Cosmote România. Prin utilizarea aplicației o companie poate suplimenta în cursul lunii de facturare creditul sau numărul de minute pentru numerele cu nevoi de comunicare extinse, fără a influența alocarea de care beneficiază în mod normal, lună de lună, numărul sau grupul respectiv. Cosmote e numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, cu 6,7 milioane de clienți.