Operatorul de telefonie mobila Cosmote Romania va continua sa isi extinda reteaua de magazine proprii, oficialii companiei estimand ca pana la sfarsitul anului numarul unitatilor proprii va ajunge la 20, fata de cele 13 detinute pana acum.
“Continuam sa ne extindem reteaua proprie independent de reteaua Germanos, pe care o tratam, deocamdata, ca un lant retail separat”, a spus pentru ZF Vassiliss Trochalidis, directorul de vanzari si relatii cu clientii al Cosmote. El nu a oferit detalii despre valoarea investitiilor in reteaua de magazine. Compania a inaugurat ieri “cel mai mare magazin din reteaua Cosmote”, cu o suprafata de 455 mp intr-un spatiu inchiriat in cladirea America House, unde se afla si sediul central al Cosmote Romania.
Conceptul pe baza caruia a fost amenajat magazinul nu este unul similar unitatilor Cosmote Grecia, spre exemplu, fiind realizat de un arhitect roman, au precizat oficialii Cosmote. Pana la sfarsitul lunii, Cosmote va mai deschide alte patru magazine, in Bucuresti, Suceava, Satu Mare si Ramnicu-Valcea, care vor avea o suprafata cuprinsa intre 110 si 124 mp. Rezultatele operatorului pe primele trei luni ale anului vor fi anuntate luni, 21 mai, o data cu publicarea raportului financiar al grupului Cosmote.