Primăria Covasna a câștigat un proiect european în valoare totală de circa 14 mil. lei (3,3 mil. euro), din care aproximativ 8,3 mil. lei (1,9 mil. euro) sunt fonduri nerambursabile, pentru reabilitarea și modernizarea tronsonului I al străzii Ștefan cel Mare, care cuprinde intrarea în oraș din direcția Sfântu Gheorghe până la intersecția cu strada Pava de Jos.
Proiectul “Modernizare strada Ștefan cel Mare – tronson 1 în orașul Covasna”, a fost depus spre finanțare în cadrul Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Regional, DMI 2.1, care susține investițiile pentru modernizarea rețelei de drumuri județene și străzi urbane. Perioada de implementare a proiectului este de un an de zile, urmând ca, la începutul anului 2013 să se poată circula pe un tronson reabilitat de peste 1,4 km, al străzii Ștefan cel Mare.
Lucrările vor cuprinde pe lângă reabilitarea drumului și modernizarea trotuarelor, a întregului sistem rutier, a sectoarelor de acces și a celor cu zone verzi. În cadrul acestui proiect se vor reabilita rețelele de apă potabilă, de canalizare menajeră și se va extinde rețeaua de canalizare pluvială.