De la distanță, ai senzația că este un Coloseum neterminat. Când ajungi mai aproape îți dai seama că la exterior tronează încă nămolul, iar în loc de turiști, muncitorii mișună, lucrând de zor la ultimele detalii. E martie, frigul a părăsit Capitala, iar lucrările la stadionul Național Arena au intrat pe ultima sută de metri. Este finalizat în proporție de 95%, iar la vară va fi gata să-i întâmpine pe argentinieni în amicalul cu echipa națională.

Ce înseamnă însă acest proiect în materie de construcții și la ce se lucrează acum? În prima jumătate a lui martie, constructorii au început să ridice structura acoperișului retractabil, care va permite stadionului să fie funcțional de la finalul lunii martie până la sfârșitul lui noiembrie. “De câteva zile am început așa-numitul «big lift», adică ridicarea structurii acoperișului. Mai întâi se tensionează primele cabluri, procesul urmând să dureze trei săptămâni. Ulterior se va trece la montarea învelitorilor, a nocturnei, a sistemului audio și a altor elemente adiacente”, spune Ștefan Monus, director coordonator al proiectului din partea joint-venture-ului Max Boegl-Astaldi, care construiește stadionul.

În ultima săptămână a lui martie, ridicarea structurii acoperișului va fi gata, iar la finalul lui mai acoperișul va fi finalizat în întregime și va fi funcțional. Constructorii au montat opt generatoare electrice, a câte 200-300 de kilowați fiecare, pentru a se asigura că nu au probleme în timpul “big lift-ului”, în condițiile în care întreruperea energiei electrice ar pune în pericol ridicarea acoperișului. În total, 80 de pompe hidraulice ridică acoperișul, care va avea o suprafață totală de 29.600 de metri pătrați, din care suprafața acoperișului interior retractabil se ridică la 9.650 de metri pătrați. Cablurile metalice care vor sprijini acoperișul au 700 de tone. Tot pe acoperiș vor exista patru ecrane video a câte 30 de metri pătrați fiecare. “E foarte multă tehnică în spatele acestui stadion”, explică Monus.

Tehnică – tehnică, dar pentru un stadion trebuie făcută și “munca de jos”. În prezent, în afara acoperișului retractabil, se lucrează la finisaje: “Se zu­grăvește, se pun faianța și gresia, se montează lămpi, se face sistematizarea exterioară”, mai spune Monus, în timp ce ne conduce într-un tur al stadionului.

Deocamdată, în afară de scaune, care vor avea culorile tricolorului – roșu, galben și albastru – nimic nu aduce nicio pată de culoare în griul deschis al stadionului Național Arena. Însă la exterior, unde vor exista toaletele, chioșcurile cu vânzări și pe unde se va face intrarea efectivă în stadion, constructorii vor pune gresie neagră și faianță roșie. Există deja câteva por­țiuni unde au fost montate plăcile ceramice, “ca model”, spune Monus.

Tot el ne arată în continuare și intrarea VIP, unde vor exista două lifturi de sticlă. Pentru publicul larg însă, există opt scări de acces, care se află în proces de montare în prezent. Vor exista 42 de loje VIP, cu 483 de locuri în total. Deocamdată, doar una dintre loje este finalizată, “ca exemplu pentru când oficialii de la primărie fac vizite aici”, spune Monus. Din păcate însă, directorul de proiect al constructorilor uitase cheia la birou, astfel că reușim să vedem cum va arăta o lojă VIP doar prin geam.

Din totalul de peste 55.000 scaune, 3.610 vor fi locurile business din tribuna I, 270 pentu persoane cu handicap și însoțitori și 364 pentru presă.

Cât despre gazon, ei bine, el nu este încă pus, dar constructorii dau asigurări că aceasta va fi una dintre cele mai ușoare etape de dinaintea meciului România – Argentina. “Sub gazon există instalații de drenaj, de încălzire, de stropire la nivelul gazonului, abia peste vine stratul de gazon, care se poate pune chiar și cu o săptămână înainte”, explică Monus.

O asemenea declarație nu are cum să nu stârnească amintiri triste, dar ușor amuzante acum, în rândul suporterilor echipei naționale de fotbal: în 2003 România juca pe 29 martie cu Danemarca în preliminariile Campionatului European din Portugalia. Gazonul însă a fost înlocuit de o “plajă de nisip”, iar triclorii au pierdut cu 2 la 5, ratând astfel calificarea în urma unui meci pe care mulți microbiști ar fi preferat să îl uite.

Mâna de lucru. În prezent, circa 500 de muncitori lucrează la stadion, însă au existat și perioade de vârf, în care 700 de angajați lucrau simultan.

Constructorii principali sunt nemții de la Max Boegl și italienii de la Astaldi, însă pe lângă aceștia, mai sunt și peste 50 de subcontractori. Spre exemplu, compania Apolodor, deținută de omul de afaceri Radu Ouatu, a lucrat la demolarea vechiului stadion Lia Manoliu, în timp ce o firmă ce face parte din grupul UTI, controlat de Tiberiu Urdăreanu, s-a ocupat cu tehnica automată a clădirii, instalațiile de drenaj al apelor pluviale și instalațiile electrice pentru curenții tari, potrivit informațiilor puse la dispoziție de constructorii principali.

Cea mai mare parte a firmelor subcontractoare, adică 60-65%, sunt firme românești, restul sunt din țări precum Germania, Elveția, Ungaria sau Polonia, explică Monus. “Proiectul stadionului a fost realizat pe un server situat în Germania, la care au avut acces inclusiv inginerii din România. Pentru fiecare categorie de lucrări au existat 2-3 ingineri specialiști din Germania”.

Cu 50% mai scump. Contractul inițial pentru noul stadion valora 143 milioane de euro cu TVA, însă acum costurile totale se ridică la 200 de milioane de euro, spune Bogdan Hreapcă, director general investiții-dezvoltare în cadrul Primăriei Municipiului București. Potrivit unei ordonanțe de urgență din 2006 (OUG 34/2006), valoarea contractului nu poate crește cu mai mult de 50% prin acte adiționale.

Pentru Național Arena prin acte adiționale a fost majorată investiția cu 49,42%, la limită practic, dacă analizăm costurile în lei, fără TVA (valoarea inițială era de 411 milioane de lei fără TVA, iar acum se ridică la 614 mil. lei fără TVA). Pentru ce se vor mai plăti însă încă aproape 60 de milioane de euro?

Un prim act adițional a fost încheiat în mai 2009, însă Hreapcă susține că acesta nu a avut valoare financiară și că doar a schimbat sediul constructorilor principali.

Pe de altă parte, primul act adițional cu valoare financiară, din august 2009, în valoare de 7,5 milioane de lei (1,8 milioane de euro), a fost încheiat pentru executarea unor lucrări suplimentare la fundație, în condițiile în care nivelul pânzei freatice de sub stadion crescuse cu aproximativ 50 de centimetri față de momentul la care s-a realizat studiul geotehnic.

Astfel, s-a luat decizia de a se ridica nivelul terenului de joc cu 1,7 metri față de nivelul prevăzut inițial, potrivit informațiilor puse la dispoziție de Primăria Municipiului București.

Următorul act adițional, din decembrie 2009, a vizat construirea unui acoperiș retractabil, lucrare care nu era stipulată în contractul inițial. Cu o valoare de 110 milioane de lei (26 mil. euro, la cursul mediu de schimb lei/euro din 2009), acoperișul permite organizarea de evenimente sportive și non-sportive timp de opt luni pe an. “Acoperișul acesta retractabil transformă stadionul într-o arenă multifuncțională și are rol atât comercial, cât și tehnic. Cupola are un sistem propriu de preluare a apelor pluviale și de depozitare a acestora în rezervoare speciale. În 15 minute acope­rișul se poate închide sau deschide”, spune Hreapcă.

Cel mai costisitor act adițional a fost încheiat însă în decembrie anul trecut și a vizat ridicarea clasificării stadionului până la categoria ELITE, conform stadardelor UEFA, precum și extinderea amenajărilor și a instalațiilor din exteriorul arenei. Valoarea acestui nou act adițional a fost de 139 de milioane de lei (33 milioane de euro).

“Când licitația a fost atribuită, se discuta despre un stadion de clasificare medie, adică nu se puteau juca semifinale și finale de cupă UEFA. Ulterior, Federația (Fe­derația Română de Fotbal – n.red.) și-a asumat organizarea finalei UEFA în 2012”, explică Hreapcă, arătând că găzduirea unor astfel de competiții fotbalistice implică mult mai multe lucrări, de a suplimentarea locurilor VIP la realizarea unui sistem care să permită transmisii video în sistem HD.

60% din obligațiile către consorțiul Max Boegl – Astaldi au fost achitate, dar în acest moment Primăria mai are în vistierie doar 40 de milioane de lei pentru acest stadion, în condițiile în care trebuie să mai plătească 320 de milioane de lei. “Așa cum s-a pornit la drum în 2007, există o înțelegere cu guvernul, care și-a asumat 70% din costul stadionului”, spune Hreap­că. Până acum însă, guvernul a achitat doar 230 de milioane de lei. “Nu e vorba de milă, e vorba de o obligație pe care și-a asumat-o. Bugetul Primăriei se duce în mare parte pe subvenții și alte aspecte sociale, astfel că nu are cum să suporte restul de lucrări”.

La începutul lunii martie, la propunerea consilierilor generali ai partidului aflat la guvernare, PDL, aproximativ 50 de modificări au fost aduse proiectului de buget al Primăriei Capitalei, cele mai importante fiind legate de obiectivele de investiții. Lia Manoliu nu a scăpat. După ce i s-au luat 124 de milioane de euro, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a mai rămas cu 400 mil. euro pentru investiții în 2011, astfel că la începutul lunii martie el a declarat că în acest caz vor fi oprite o serie de investiții aflate în derulare, printre care și Stadionul Național Lia Manoliu. Hreap­că este însă optimist și spune că au existat discuții între Oprescu și premierul Emil Boc și că banii vor fi alocați. “Orice s-ar întâmpla, până pe 10 august, când are loc amicalul dintre România și Argentina, stadionul e gata”, dă asigurări Hreapcă.

Stadionul nu va putea fi operat de Primăria Capitalei și se ia în calcul un parteneriat public-privat, pentru care se va organiza o licitație internațională. “Săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare (interviul a avut loc pe 15 martie – n.red.) veți vedea că va apărea pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.red.) anunțul privind licitația la Național Arena. Municipalitatea rămâne proprietarul, dar vine în plus un partener care are experiență în administrarea unui stadion de asemenea talie, are putere de a influența și de a găsi mai ușor evenimente pe care să le organizeze pe stadion”.

Costurile cu mentenanța stadionului sunt de ordinul milioanelor de euro. La un grad de ocupare de 30%, Hreapcă estimează că acestea se ridică la 1,5 milioane de euro anual, în timp ce pentru un grad de ocupare de 80%, costurile cu men­tenanța sunt de trei ori mai mari: 4,5 mil. euro.

Arenă cu brand? “Stadionul își va păs­tra denumirea de Na­țional Arena din București, însă în condi­țiile în care partea privată va avea sponsori care doresc să aibă și numele lor trecut, nu e nicio problemă, se poate adăuga la denumirea oficială”, mai spune Hreapcă, care adaugă că la nivel internațional, aceasta este o practică extrem de întâlnită. Un exemplu este noul stadion al echipei turce Galatasaray, care poartă denumirea de Turk Telekom Arena, în timp ce stadionul echipei Bayern München este denumit Allianz Arena, iar Arsenal Londra joacă pe Emirates. Gigantul turc de telecomunicații va plăti timp de zece ani câte 10,25 mil. dolari pe an pentru dreptul de a numi stadionul celor de la Galatasaray.

În afara evenimentelor echipei naționale de fotbal și de cele ale cluburilor angrenate în competiții internaționale, Primăria Capitalei se gândește la multe concerte și chiar și la evenimente de tip corporate. “Stadionul are un lounge de 3.000 de locuri care poate fi împărțit modular și patru săli în care pot încăpea până la 800 de persoane pe scaune. Putem organiza atât evenimente mari, cât și evenimente medii, de tipul târgurilor sau expozițiilor, chiar și evenimente pentru companii. În străinătate am văzut chiar și o nuntă la stadion. Nu cred însă că va fi cazul pe Național Arena”, spune zâmbind Hreapcă.

De asemenea, în jurul stadionului va exista un parc cu destinație sportivă, unde vor fi construite, spre exemplu, puncte comerciale, piste de skateboard sau pentru role. “Nu puteam avea stadion și de jur-împrejur nămol”, arată Hreapcă.

Directorul de investiții de la Primăria Capitalei estimează că investiția în stadion ar putea fi recuperată în 15 ani, la un grad de ocupare de 60%.

Referitor la costul ridicării noului stadion, Hreapcă spune că este chiar mai mic decât în alte state din regiune. “Donbass Arena, stadionul ucrainenilor de la Șahtior Donețk, are tot 50.000 de locuri și a costat 300 de milioane de euro, în condițiile în care vorbim de o investiție privată. Similar, investiția în stadionul național din Varșovia, care acum este în construcție, a fost de peste 300 de milioane de euro. Tot de circa 50.000 de locuri vorbim”, explică oficialul de la Primărie. Tot el spune că trebuie avut în vedere și faptul că legislația din România este mai complicată, în condițiile în care după cutremurul din ’77 s-au luat măsuri pentru asigurarea unor structuri mai rezistente ale unor obiective de anvergura acestui stadion. “Stadionul Național Arena va fi a doua clădire, după Casa Poporului, care nu va cădea în caz de cutremur puternic”, spune Hreapcă.

Pe Național Arena se vor putea organiza evenimente sportive din toate domeniile, mai puțin din atletism. De asemenea, municipalitatea vrea să construiască în inelul interior al stadionului o parcare de 1.800 de locuri, care va fi funcțională, contra cost, în zilele cu meciuri sau concerte. “Și locuitorii din zonă vor putea să-și aducă mașinile în această parcare, care va fi cu plată doar până la orele serii”.

O sursă de venituri, ce-i drept destul de mici, va fi reprezentată și de vizitele bucureștenilor sau ale turiștilor din străinătate în interiorul stadionului. “O să fie exact ca în străinătate, vrei să vezi stadionul, plătești”.

Pe de altă parte, Primăria se gândește ca biletele la meciurile care vor fi organizate pe Național Arena să includă în preț și călătorii cu orice mijloc de transport în comun din Capitală, valabile pentru ziua în care are loc meciul respectiv. De altfel, în străinătate nu există moda de a veni la stadion cu mașina și nici de a se forma înghesuiala tipică României, afirmă oficialul Primăriei, în încercarea de a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun.

“La Londra, mijloacele de transport în comun nu te duc până la stadion, ci la câțiva kilometri distanță, iar tu trebuie să mergi pe jos vreo 20-30 de minute. De altfel, UEFA nu permite o aglomerare urbană la un meci internațional la mai puțin de un kilometru. În cazul nostru s-a făcut o concesie”.

Anul superstadioanelor. În afară de Național Arena, și stadionul de la Cluj – Cluj Arena – va fi clasificat ELITE, astfel că în 2011 România va avea două stadioane la standarde UEFA. La Cluj însă, stadionul a costat 36,5 milioane de euro fără TVA, în condițiile în care are 30.000 de locuri, potrivit declarațiilor de la finalul anului trecut ale lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Și la Cluj au început recent lucrările de montare a acoperișului, astfel că stadionul transilvănean se apropie de asemenea de final.

Primul care va găzdui un meci de talie internațională va fi însă Național Arena din București. Pentru meciul România-Argentina din vară, biletele vor fi puse în vânzare în luna mai și vor costa între 15 și 50 de euro, cu excepția lojelor și a zonelor VIP, potrivit celor mai recente declarații ale lui Mircea Sandu, șeful Federației Românie de Fotbal. Închirierea unei loje VIP de 12 locuri va costa 5.000 de euro, iar un bilet VIP – 100 de euro. Sandu a estimat că încasările din meciul din vară se vor ridica la 1-1,2 mil. euro.

Următorul mare eveniment care va avea loc pe Național Arena ar putea fi concertul celebrei formații irlandeze U2. Primarul Capitalei a anunțat la mijlocul lunii martie că încă așteaptă confirmarea de la irlandezi, însă a declarat că valoarea contractul cu U2 s-ar putea ridica la peste un milion de euro, iar prețul unui bilet va fi comparabil cu cel din alte țări europene: între 25 și 80 de euro.

Nu ar fi pentru prima oară când fostul Lia Manoliu găzduiește un concert de asemenea anvergură. În 1992, când Michael Jackson a concertat pe acest stadion, peste 70.000 de oameni au fost prezenți la evenimentul care a fost difuzat și de HBO, aceasta fiind considerată una dintre cele mai bune prestații live ale artistului. Și Metallica, una dintre cele mai apreciate formații rock din istorie, a concertat în 1999 pe stadionul Lia Manoliu.

De unde va încasa Primăria Capitalei și eventualul său partener cei mai mulți bani, din meciuri de fotbal sau concerte, rămâne însă de văzut.

Cert este că din vara acestui an bucureștenii și nu numai se vor putea lăuda cu un stadion de talie internațională.