Cramele Recaș, unul dintre principalii producători de vin de pe piața locală, este în curs de finalizare a celor două variante de buget pentru anul 2012 cu care va lucra, iar varianta pesimistă ia în calcul un curs de 5 lei pentru un euro. Aceasta este cea mai pesimistă prognoză de curs pe care o companie o face publică pentru 2012, în condițiile în care estimările analiștilor pentru curs sunt de circa 4,3-4,4 lei.

“Aceste date (bugetul – n.red.) vor fi definitivate în cursul lunii noiembrie, probabil vom alege soluția de anul trecut de a merge pe două scenarii, unul realist, cu un curs de 4,4-4,6 (lei/euro – n.red.) și creștere de peste 10%, și unul pesimist, de 5,0 lei/euro și o creștere de 3 – 5%. În special evoluția cursului de schimb este foarte importantă pentru noi deoarece avem parteneri externi de la care achiziționăm sticle, etichete, dopuri, cât și pentru că suntem importatori de vinuri pentru 10 parteneri”, a spus Ciprian Roșca, directorul comercial al Recaș. Producătorul de vin a înregistrat în primele nouă luni din 2011 vânzări de peste 11 mil. euro, în creștere cu circa 15% față de intervalul similar din 2010.

Producătorul de vin Cramele Recaș a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an vânzări de peste 11 mil. euro, în creștere cu aproximativ 15% comparativ cu intervalul similar din 2010 și peste targetul inițial care prevedea un plus de 10%. Aceste cifre se referă la cifra de afaceri consolidată pe grup, care include firmele Cramele Recaș Prod, care administrează plantația de viță-de-vie, Cramele Recaș SA, care îmbuteliază și Cramele Recaș Group, care gestionează segmentul de marketing și vânzări.

Printre factorii care au determinat creșterea afacerilor Ciprian Roșca, directorul comercial al Recaș, a amintit creșterea numărului de unități din retailul modern și a exporturilor.

“Focalizarea pe principalele luni de business a determinat creșterea afacerilor. O mai bună activitate a rețelei de distribuitori naționali, în HoReCa (hoteluri, restaurante – n.red.) și retailul tradițional, ușoara creștere a numărului de unități din retailerul modern și a rețelei de magazine partenere până la 130, intrând pentru prima oară și în zona Moldova (…) Creșterea cantităților livrate la export”, a spus Roșca.

Compania are în portofoliu branduri precum Schwaben Wein, Castle Rock, Frunza (în retail) sau Cocoșul, La Putere, Sole, Solo Quinta, Cuvee Uberland (produse premium în Ho- ReCa și magazine specializate). Prețul mediu al vinurilor Recaș în retail este de 12-13 lei, în timp ce în HoRe- Ca ajunge la 52 lei pe sticlă.

Poate ajunge cursul la 5 lei pentru un euro?

Anul acesta, compania a avut două scenarii de buget, iar anul viitor va fi aplicată aceeași strategie. Cu toate acestea, bugetul pentru 2012 umează să fie definitivat în cursul acestei luni.

“Probabil vom alege soluția de anul trecut de a merge pe două scenarii, unul realist, cu un curs de 4,4 – 4,6 lei/euro și o creștere mai mare de 10%, și unul pesimist, de 5,0 lei/euro și creștere de 3 – 5%. În special evoluția cursului de schimb este foarte importantă pentru noi deoarece avem parteneri externi de la care achiziționăm sticle, etichete, dopuri, precum și pentru că suntem importatori de vinuri pentru 10 parteneri”, a mai spus Roșca.

Compania importă și vinuri precum Masi, Planeta, Piccini (Italia), Robert Mondavi (California), Louis Latour (Burgundia), dar și altele.

Atenți la segmentul de preț “ușor peste medie”

Compania este interesată de achiziția de suprafeț e cu viță-de-vie, și spune că și în trecut a făcut astfel de preluări. Totodată, pentru portofoliul de produse, este interesată de segmentul “ușor peste medie”.

“În anul 2012 ne propunem să finalizăm procesul de implementare în piață a portofoliului de produse, cu accent pe segmentul de preț cuprins între 14 și 25 lei/sticlă, care va acoperi segmentul de cumpărători cu venituri ușor peste medie”, a mai spus Roșca.

Cu toate acestea, proiectul anunțat va avea loc în 2012, considerat de reprezentantul companiei delicat pentru români.

“Optimistele creșteri economice pentru 2012 de 3,8 – 4% au fost revizuite spre 1,1-2% dacă deficitul bugetar se pare că trebuie să fie sub 3%, în schimb convulsiile datorate tulburărilor externe nu pot fi nici măcar estimate, ca și influența asupra mediului socioeconomic”, a precizat Roșca. Cramele Recaș este o afacere de familie în care, pe lângă britanicii Philip Cox (care are 15% din acțiuni) și soția sa Elvira Cox (14,99%) mai investesc și alți 10 antreprenori români.

Companiile din industria vinului vor intra în anul 2012 cu o recoltă bună după ce producția de vin a fost estimată anul acesta la circa 6,5 mil. hectolitri, cu 30% mai mult comparativ cu 2010, potrivit datelor Patronatului Național al Viței și Vinului (PNVV).

Analiza perioadei 2007- 2011 arată că 2011 este al doilea an din punctul de vedere al volumelor realizate, fiind depășit de cantitatea înregistrată în 2009, an luat ca referință în industria vinului.

Piața totală a vinului era estimată la aproximativ 350 milioane euro, iar concurenții Recaș sunt Murfatlar, Vincon, Cotnari, Halewood, Tohani, Jidvei și alții.