Capitalul social al Fondului Proprietatea a fost majorat cu 20,8 mil. lei (4,9 mil. euro), până la 13,77 mld. lei (3,24 mld. euro), ca urmare a recuperării de către stat a unor creanțe din activitatea de comerț exterior din perioada regimului comunist, care au fost aduse de Ministerul Finanțelor ca aport la capitalul fondului. Impactul operațiunii s-a resimțit asupra scăderii valorii dividendelor.
Cu doar câteva săptămâni înaintea derulării AGA, conducerea Fondului a revenit asupra propunerii inițiale de a acorda un dividend de 0,0822 lei/acțiune din profiturile din 2008 și 2009, propunând acționarilor o valoare mai mică a dividendului brut, de 0,0816 lei/acțiune, ca urmare a majorării capitalului social. Fondul are de distribuit dividende în valoare de 1,124 mld. lei (265 mil. euro) din profiturile obținute în 2008 și 2009.
Majorarea de capital în valoare de circa 20,8 mil. lei, de la 13,75 mld. lei până la 13,77 mld. lei, a avut loc ca urmare a recuperării unor creanțe de către statul român din activitatea de comerț exterior derulată înainte de 1989.
Potrivit legislației, sumele obținute din valorificarea creanțelor statului român asupra statelor precum Sudan, Siria, Nigeria, Somalia trebuie virate la capitalul Fondului Proprietatea. De asemenea, statul ar trebui să mai vireze fondului sume obținute din privatizarea unor companii precum BCR, Romtelecom sau CEC.
Deși această operațiune a avut ca impact o diminuare a va­lorii divi­den­du­lui, ma­jorarea de ca­pi­tal s-a realizat fără ca acționarii privați ai Fondului să fie informați public.
Potrivit con­ducerii Fondului, o astfel de majorare de capital nu ne­cesită acordul acțio­na­rilor în ca­drul AGA, ci doar pe cel al Consiliului de Supraveghere, nefiind necesară derularea vreunei oferte publice și nici acordarea dreptului de preferință acționarilor existenți, acțiunile nou-emise urmând să fie atribuite Ministerului Finanțelor Publice la valoarea nomi­nală.
“Operațiunea de majorare a ca­pi­talului social a fost una publică, fiind înscrisă la Oficiul Na­țional al Re­gis­trului Comerțului. Men­ționăm că aceas­tă procedură este nor­mală și se aseamănă pro­cedurii de de­blo­care a acțiunilor ca urmare a plăților efectuate de Ministerul Finanțelor (în cursul acestui an au existat 14 astfel de operațiuni prin care ministerul a beneficiat de acțiuni în schimbul plăților efectuate). Precizăm că începând cu data de 18 august 2010, orice astfel de majorare de capital social se va putea realiza numai cu aprobarea prealabilă a CNVM”, au declarat oficialii.
Cu o lună anterior majorării de capital, Consiliul de Supraveghere și-a dat acordul asupra reducerii capitalului social cu 482,9 mil. lei, până la 13,75 mld. lei.
Prin ștergerea celor 482 de milioane de acțiuni neplătite de Finanțe a fost deblocată procedura de distribuire a dividendelor.
Reducerea capitalui a fost însă amplu dezbătută, Fondul acționând în instanță statul român pentru a-și recupera acțiunile neplătite.