Disputa fără obiect dintre creaționism și evoluționism seamănă puțin cu răspunsul postului Radio Erevan la întrebarea despre mașina Pobeda primită în dar de la statul sovietic de către marele compozitor Șostakovici: e corect, cu trei mici precizări: nu este vorba despre marele compozitor Șostakovici ci despre marele compozitor Haciaturian, nu este vorba despre o mașină Pobeda, ci despre o bicicletă, și nu i-a fost dăruită, ci rechiziționată.
Spun asta – asumându-mi riscul de a fi afurisit din ambele părți – pentru că înseși sintagmele creaționism și evoluționism sugerează două teorii, care s-ar afla în dispută, folosind argumente de același tip și o terminologie specifică. Și, ca orice teorii, fiecare dintre ele ar fi susceptibilă de a fi completată, nuanțată, contextualizată, relativizată, contrazisă sau chiar anulată, pe măsură ce noi cercetări obțin noi rezultate. C-așa-i în tenis. Adică în știință.
În realitate, de o parte avem într-adevăr o teorie, dar de cealaltă este o relatare mitologică. Nici Tora, nici Biblia, nici Coranul, nici vreun alt text religios din istoria lumii nu este și nu și-a propus să fie o carte de istorie sau un manual științific, ci o Lucrare de credință, culturală și morală. De aceea, spre deosebire de teoriile științifice, cărțile sfinte sunt definitive și nemodificabile. Crezi sau nu crezi în adevărul lor și în faptul că acest Adevăr este absolut. Nu s-a pus, nu se pune și nu se va pune vreodată problema „upgradării” Vechiului sau Noului Testament!
Ipotezele cercetărilor științifice, din contră, nu pretind să dezvăluie un adevăr definitiv (decât în rarele cazuri în care cercetătorul este prea plin de sine…), ci doar teorii care pot confirmate sau fi infirmate.
Am spus că disputa este nu numai anecdotic absurdă, ci și fără obiect, dintr-un motiv extrem de simplu: religia și știința nu se pot afla în conflict pentru că nu au același „obiect de activitate”. În vreme ce știința încearcă să descifreze CUM se petrec lucrurile, religia oferă răspunsuri la întrebarea DE CE. Teorema lui Pitagora, Legea vaselor comunicante ori Efectul Coandă nu au un scop, ele sunt pur și simplu valabile, demonstrabile, observabile și, mai ales, utile. Știința nu susține că ele există pentru că a vrut cineva să existe, ci doar le constată existența. De partea cealaltă, religia nu e menită să explice cum a creat Dumnezeu lumea, în „date tehnice”, în schimb vorbește despre motivele pentru care a făcut-o.
În particular, știința ne spune cum a apărut omul, religia – de ce.
Cine întreține falsa controversă? Ambele părți. De o parte, cei care consideră Tora, Biblia, Coranul etc. ca fiind nu numai cărți de morală și religie, ci și relatări care trebuie citite ad-literam. Prea puțin deranjați, se pare, de faptul că într-o asemenea lectură, am fi toți produsele unei cascade de incesturi. De pildă.
De partea cealaltă, cei care refuză ființei umane orice dimensiune transcendentală. Ce se poate pipăi, există, ce nu – nu. Prea puțin deranjați, se pare, de faptul că viața noastră – deci și a lor – este populată 99% cu lucruri pe care nu le cunoaștem în mod nemijlocit (l-ați văzut dv. personal pe Ștefan cel Mare?; dar pe Barack Obama?), iar micul 1% e extrem de relativ, căci ce e canicula pentru suedez este răcoare pentru egiptean.
Îmi face plăcere să amintesc că din a doua categorie NU face parte Charles Darwin, care era un bun creștin și – într-o epocă în care taberele erau și mai radicale decât acum – a avut frământări serioase dacă nu cumva descoperirile sale sunt blasfemiatoare.
De asemenea, insist să repet că teoria lui evoluționistă NU susține că „omul se trage din maimuță” – ceea ce ar fi și o grosolană eroare cronologică! – ci că omul și maimuța au strămoși comuni, ceea ce e cu totul altceva.
Concluzia? Un pic de calm, un pic de înțelepciune și ceva mai multă documentare.