Credit Suisse va transfera autorităților elvețiene in­formații privind conturile clienților americani bogați care au as­cuns bani în Elveția pentru a evita plata taxelor. Decizia apro­pie guvernul SUA de o nouă victorie în lupta contra evaziunii fiscale și secretului bancar, scrie agenția Thomson Reuters.

Banca a anunțat că va da curs unei solicitări venite din partea guvernului elvețian privind informații despre conturile unor clienți după ce autoritățile de la Washington au solicitat ajutorul Elveției în anchete împotriva unor cetățeni americani suspectați de evaziune fiscală. Totodată, Credit Suisse a început să anunțe clienții ame­ricani că intenționează să le divulge numele autorităților fiscale elvețiene în urma unei solicitări din partea guvernului american, notează Reuters.

Credit Suisse și autoritatea elvețiană responsabilă de afaceri financiare internaționale au refuzat să precizeze numărul clienților afectați.

Săptămâna trecută, Credit Suisse a înregistrat un provizion de 295 mil. franci elvețieni aferent rezultatelor financiare din trimestrul al treilea din cauza anchetei din SUA. Banca a arătat că înțelegerea finală care va fi încheiată cu autoritățile americane ar putea depăși suma alocată.

Guvernul SUA suspectează zeci de mii de americani că au evitat plata unor taxe evaluate la câteva miliarde de dolari prin “ascunderea” banilor în bănci elvețiene.

Guvernul elvețian a încheiat un acord cu cel american care prevede cooperarea între cele două țări pentru combaterea evaziunii fiscale. Acordul nu a fost încă ratificat de Congres.