Banc Post a anuntat ca acorda persoanelor fizice credite pentru studii in valuta, sau echivalentul in lei, dobanda perceputa, modificabila in functie de evolutia pietei, fiind in prezent de 13% in dolari, respectiv 59% pe an pentru imprumuturile in lei.
Valoarea creditului poate varia intre 500 si 2000 de dolari, si acesta poate fi acordat pe termen scurt (12 luni) sau pe termen mediu (intre 12 si 36 de luni).
Pentru imprumuturile de pana la 500 de dolari, solicitantul trebuie sa faca dovada ca este cetatean roman cu domiciliul stabil in Romania si sa dovedeasca ca realizeaza venituri permanente si ca o treime din acestea acopera rata si dobanda lunara a creditului. In plus, persoana fizica nu trebuie sa aiba credite nerambursate la scadenta sau dobanzi sau comisioane restante, si, nu in cele din urma, trebuie sa prezinte un numar suficient de giranti ale caror venituri insumate sa acopere rata lunara in proportie de 200% ( minim trei giranti).
Pentru imprumuturile mai mari de 500 de dolari, la conditiile enumerate se mai adauga conditia de a garanta cu bunuri imobile sau mobile aflate in proprietatea solicitantilor sau girantilor.