Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat dobânda de referință cu 0,25%, până la 1,5%, din cauza inflației mari, aflată la 2,7%.

Decizia va avea un impact direct și asupra României, unde aproape două treimi din creditele acordate persoanelor fizice și companiilor sunt denominate în euro.

Mișcarea a fost anticipată de investitori, oficialii BCE în frunte cu președintele Jean-Claude Trichet lă­sând în ultima vreme să se înțeleagă că o majorare a dobânzii este iminentă. Astfel, Euribor la trei luni, indicatorul care arată dobânda la care băncile împrumută euro între ele, a urcat până la 1,583% pe an, față de un minim de 0,6% în primăvara anului trecut.

Dobânda ar putea urca din nou în ultimul trimestru al acestui an, potrivit economiștilor.