Creditele de consum și ipotecarele în lei s-au scumpit în septembrie pentru a treia lună consecutiv, iar dobânzile la împrumuturile în euro au continuat să scadă, ceea ce face și mai dificilă misiunea bancherilor confruntați cu lipsa resurselor în valută de a muta creditul de retail pe lei.
Dobânda efectivă medie la un credit de consum în lei ajungea la 15,6% pe an în septembrie, fiind cu o jumătate de punct procentual peste nivelul din luna august, potrivit datelor BNR. Bancherii și-au ajustat în septembrie indicii de referință pe baza cărora sunt stabilite costurile împrumuturilor și creșterea de dobândă are loc în contextul în care aceștia se finanțează la rândul lor mai scump.Și ipotecarele în lei s-au scumpit în septembrie, iar dobânda efectivă a urcat la maximul ultimelor opt luni, de 8,36% pe an, în timp ce costul unui credit ipotecar în euro a coborât la un minim istoric de 4,96% pe an. Diferențialul de dobândă pe segmentul ipotecarelor, de 3,4 puncte procentuale, s-a dublat în numai patru luni. Mișcarea din ultimele luni a dobânzilor vine pe fondul discuțiilor din piață legate de oportunitatea mutării integrale a creditului de retail pe lei, chiar BNR având în ultimul an o serie de intervenții în sprijinul acestei idei inclusiv prin înăsprirea regulilor de creditare în valută a persoanelor fizice.