Creditorii companiei Mexxem, proprietarul magazinelor Stone Creek, aflată în insolvență din luna septembrie, au aprobat planul de reorganizare a societății, care prevede printre altele schimbarea acționarului majoritar, reducerea costurilor și închiderea magazinelor neprofitabile. Planul a fost aprobat prin votul tuturor celor cinci grupe de creditori, potrivit Casei de Insolvență Transilvania (CITR), Mexxem a acumulat până în prezent datorii în valoare de aproximativ 40 milioane de lei. Compania cu capital românesc Mexxem a fost înființată în 1995. Cifra de afaceri a companiei a scăzut în ultimii ani de la 73,5 mil. lei în 2007 la 36,7 mil. lei în 2010.