Soldul total al creditelor acordate populației și companiilor a urcat cu 2,7% în septembrie față de august, până la 221 miliarde de lei (circa 51 mld. euro), creșterea fiind datorată într-o măsură semnificativă și creșterii cursului de schimb. Euro a câștigat mai mult de 3% în fața leului în luna septembr

Comparativ cu luna septembrie a anului trecut creditul neguvernamental a crescut cu 6,5%, în ușoară accelerare. Companiile au rămas principalii clienți ai băncilor, astfel că volumul creditelor acordate în acest sector a crescut cu 11% în ultimul an și a ajuns la 117 miliarde de lei (circa 27 mld. euro). Firmele preferă creditele în valută, astfel că finanțările în lei reprezintă mai puțin de 40% din soldul total.

Creditul în lei a crescut cu numai 0,7% în termeni nominali, până la 80,6 miliarde de lei, deoarece volumul finanțărilor acordate populației a rămas practic la nivelul din august, bancherii confruntându-se cu lipsa cererii din partea clienților individuali.

“Cererea de credite a crescut la începutul lunii septembrie, după publicarea proiectului de regulament care vizează restricționarea creditării în valută. S-a temperat însă ulterior pe fondul discuțiilor legate de problemele de pe piețele externe. Oamenii așteaptă să vadă ce se întâmplă în continuare”, comentează Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance.

Soldul creditelor de retail în lei ajungea la 35,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie, scăderea față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de peste 4%. Creditele în lei sunt în cea mai mare parte finanțări de consum fără garanții, care au fost aproape înghețate pe fondul crizei, dar nici împrumuturile garantate în valută nu s-au mai vândut în septembrie la fel ca în lunile anterioare. Astfel, soldul creditelor în valută acordate populației a scăzut cu 0,2% la valori exprimate în euro în luna septembrie, ajungând la echivalentul a 15,8 mld. euro (68,8 mld. lei). Creditele imobiliare, susținute de programul “Prima casă”, au ținut pe linia de plutire creditele în valută în perioada crizei, dar de data aceasta nu au reușit să mai atragă interesul clienților.

“Cererea pentru «Prima casă» este mai mică decât în etapele anterioare pentru că în această perioadă doar clienții cu venituri peste medie își mai cumpără o locuință și împrumută sume mai mari, așadar oricum trebuie să vină cu un avans mai mare”, a precizat Bidian.

Bancherii au înregistrat în luna septembrie 386.000 de cereri de credite din partea populației, în scădere cu 18% față de luna anterioară, potrivit datelor de la Biroul de Credit.

Cererea de credite a scăzut sub pragul de 400.000 de solicitări pe lună pentru prima dată în ultima jumătate de an. Bancherii susțineau încă din luna septembrie că toamna a început cu stângul pentru cererea de credite, după ce vânzările de credite dăduseră semne de revenire în vară. Lucrurile s-au mai așezat însă luna aceasta.

Totodată, depozitele atrase de la populație și companii au crescut cu 1,7% față de sfârșitul lunii august și au ajuns la 181 miliarde de lei (41,6 mld. euro). Populația a economisit mai mult în valută, iar companiile au preferat depozitele în lei.