cresc cruci de un an de zece de o mie
nu mai știu de când e-o meserie
veche m-a-nvățat tata și pe el bătrânul
care-și ținea crucile în odăiță-n casă
mâncau cu el dormeau cu el ca acum nene
erau drăguțe mici dar se poceau
cu timpul se-ndreptau se-nălțau creșteau
ca alții într-o viață
bine că venea unul altul și le lua nene
venea și zicea uite aia
pe aia o vreau aia-mi place aia-i bună
o pipăia râzând pe la brațe la mijloc
se frecau porcii de lemnul ei lucios moale
și-o luau apoi una două în spate
da’ nici ea nu-i lăsa se lipea
de creștet de umeri cu tot trupul nebuna
îi vedeam pe ăia dup-un an după zece
cărându-și gârboviți aleasa
până când se duceau săracii în pământ ca omu’
ea rămânea de pază afară să nu iasă vreunul
la aer nene