China se bucura de o rata solida de dezvoltare economica, de o moneda in crestere si de un volum urias de rezerve valutare care ii protejeaza economia impotriva genului de criza a platilor externe cu care s-a confruntat Asia cu un deceniu in urma. Totusi, economistii nu se pot abtine sa nu-si puna intrebari de genul “Ce s-ar intampla daca…?”, scrie International Herald Tribune.
Ce s-ar intampla daca motorul de crestere al Chinei, exporturile, s-ar bloca? Ce s-ar intampla daca ar fi scoasa la iveala o noua “recolta” de credite neperformante? Ce s-ar intampla daca preturile actiunilor si proprietatilor s-ar prabusi, subminand increderea si generand o iesire masiva de capital care sa afecteze profund bancile si yuanul? Putin probabil? Da. Imposibil? Nu.
Stephen Jennings, director al bancii ruse de investitii Renaissance Capital, a declarat la Moscova ca China ar putea asista la o prabusire atat de dramatica a ratei de crestere economica si a actiunilor, incat criza prin care au trecut pietele emergente in anul 1998 ar putea parea o simpla furtuna intr-un pahar cu apa.
“Dupa parerea mea, cutremurul de 8,5 grade pe scara Richter este reprezentat de China,” spune Jennings.
China reuseste de mult timp sa infirme asteptarile scepticilor, insa economistii sunt de acord ca pe masura ce dezechilibrele si lichiditatea se acumuleaza pe o perioada mai lunga de timp din cauza ratei de schimb semi-fixe a yuanului, riscurile sunt mai mari.
Nouriel Roubini, din cadrul Roubini Global Economics si profesor de economie in cadrul New York University, arata ca o deteriorare semnificativa a evolutiei economiei americane ar putea reprezenta factorul care ar declansa o posibila criza in China.
Incetinirea ritmului de crestere a economiei Chinei care ar urma ar putea duce la o crestere a creditelor neperformante, iar o scadere drastica a preturilor la actiuni si proprietati ar putea afecta profund segmentul constructiilor rezidentiale.
“Riscul este ca aceste lucruri la un moment dat, nu pe termen foarte scurt, sa scape de sub control”, spune Roubini.
China a cheltuit pana la 500 miliarde de dolari din 1998 incoace pentru a-si consolida bancile, iar sectorul finantelor publice este suficient de solid pentru a le salva din nou.
“Bineinteles ca resursele fiscale ar putea fi utilizate pentru a ajuta bancile”, a spus Roubini in cadrul unei vizite recente in Beijing.
“In acel punct exista insa riscul aparitiei unei crize a sectorului de credite cu efecte negative asupra sistemului financiar si economiei reale indiferent de capacitatea guvernului de a salva bancile”.
Eswar Prasad, profesor la Cornell University din Ithaca, New York, sustine ca aparitia unei astfel de crize este putin probabila. In acelasi timp, insa, acesta se arata ingrijorat de posibilitatea ca sistemul financiar “disfunctional” al Chinei sa nu fie suficient de robust pentru a face fata unui soc puternic.