Bursa a închis sesiunea în scădere ușoară, cu 0,2%, într-o piață cu lichiditate redusă, de 18,47 milioane lei, din care 52% au reprezentat schimburile cu acțiunile Fondul Proprietatea (FP).
Creșterile burselor externe nu au reușit să readucă cotațiile bursei de la București pe plus, în condițiile în care micii investitori au continuat să vândă titluri cotate ca să strângă bani pentru oferta Romgaz care a început marți.
Scăderile au început încă de vineri, când a fost anunțat prețul din oferta de listare a producătorului de gaze naturale, care este cea mai mare din istoria BVB.
Discountul va fi de 5% pentru ordinele plasate în primele cinci zile, iar din a șasea zi reducerea va fi de 3% față de prețul final, care va fi stabilit în funcție de subscrierile investitorilor instituționali. Cel mai probabil, subscrierile masive se vor înregistra în ultimele două zile ale perioadei cu discount de 5%, respectiv vineri și luni.

Brokerii se așteptau ca în perioada desfășurării ofertei Romgaz piața să fie destul de puțin lichidă, ținând cont și de oferta de cumpărare derulată de Fondul Proprietatea.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ședința în scădere cu 0,15%. Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri și al acțiunilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,17%. Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 18,47 milioane de lei (4,16 milioane de euro), în scădere față de nivelul de luni, de 21,8 mil. lei (4,9 mil. euro). Transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea au însumat 9,58 mil. lei (din care un deal de 2,65 milioane de lei), suma totală reprezentând mai mult de jumătate din lichiditatea pieței. Cotația din piața principală a crescut marți cu 0,25%, la 0,7885 lei.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.10.2013