Valoarea tranzactiilor de la Bursa, desi in crestere fata de perioada vacantei de vara, se mentine la un nivel destul de scazut, in comparatie cu primavara acestui an cand tranzactii zilnice de doua milioane de dolari nu erau surprinzatoare.
In aceste conditii, brokerii afirma ca ascensiuni importante ale preturilor de tranzactionare nu pot aparea decat odata cu aparitia pe piata a unor ordine de tranzactionare de valoare mare. Tendinta de saptamana trecuta a fost ascendenta doar in cazul indiceli BET, care urmareste cele mai tranzactionate zece actiuni, in timp ce BET-C si BET-FI au consemnat scaderi.
Vineri operatiunile de la Bursa au totalizat doar 13 miliarde de lei, iar lipsa cumparatorilor si-a pus amprenta asupra preturilor de tranzactionare. Cei trei indici bursieri au consemnat scaderi usoare, iar cele mai tranzactionate sapte actiuni din piata au incheiat ziua la preturi identice cu cele de joi. Printre acestea s-au numarat Petrom, cele doua banci cotate si patru dintre societatile de investitii financiare.
Actiunile sociatatilor de investitii financiare, despre care tot mai multi dintre brokeri spun ca vor inregistra cresteri pana la finalul anului, odata cu apropierea dividendeloe de anul viitor, au pierdut vineri, in medie, 0,3%, in conditiile in care cele mai tranzactionate dintre acestea, cele ale SIF Oltenia au insumat tranzactii in valoare de doar un miliard de lei.
Dintre actiunile care au inregistrat variatii de pret, cele mai tranzactionate au fost cele ale Impact Bucuresti, cu opertiuni in valoare de 756 milioane de lei. Pretul actiunilor Impact a inregistrat o corectie negativa dupa cresterea de la mjijlocul saptamanii, care a precedat trecerea detei de referinta pentru ultima operatiune de majorare a capitalului social. Actiunile Impact au pierdut 1% iar ultima tranzactie s-a realizat la 4.300 lei/actiune. Valoarea in scadere a tranzactiilor cu actiuni Impact din ultima sedinta a saptamanii indica faptul ca speculatiile de pe piata, legate de ultima operatiune de majorare a capitalului social au luat sfarsit.
O crestere surprinzatoare valorii tranzactiilor si a cotatiei au inregistrat in sedinta de vineri actiunile Armatura Zalau, cu tranzactii in valoare de 720 milioane de lei si o crestere de aproape 5% a pretului de tranzactionare. Ultima operatiune cu actiuni Armatura s-a realizat la pretul de 3.300 de lei.
Piata Rasdaq: pachet de 2,6 din ARDAF transferat pe RASDAQ
Un pachet de 2,6% din capitalul companiei de asigurari ARDAF s-a transferat vineri la Bursa Electronica RASDAQ pentru 4,7 miliarde de lei. Operatiunea s-a realizat la pretul de 1.040 lei/actiune, in crestere cu 1,4% fata de valoarea anterioara.
Vanzatorul este cel mai probabil Eurom Bank, care isi lichideaza detinerea la compania de asigurari. Banca a vandut deja 10% din actiunile ARDAF si nu mai are dreptul sa vanda actiuni pe piata in urmatoarele sase luni, in afara unei oferte publice.
Actiunile fabricantului de produse lactate Prodlacta Brasov au inregistrat cea mai mare valoare a tranzactiilor din ultimul an: peste 2 miliarde de lei. Cotatia Prodlacta si-a continuat evolutia ascendenta inceputa la finalul lunii iulie. Valoarea pachetelor de actiuni transferate reprezinta peste 1% din capitalul companiei. Pretul actiunilor fabricantului de produse lactate a ajuns pana la 17.500 lei/actiune, iar cresterea cotatiei medii fata de ziua anterilara a fost de 4%. Prodlacta a intrat in atentia investitorilor la finalul anului trecut, cand capitalul social al companiei a crescut de peste 13 ori, prin majorarea valorii nominale a actiunilor. In ultimul an de tranzactionare pretul actkiunilor a crescut de peste patu ori.
O alta companie care s-a inscris in ultimele sedinte bursiere pe o tendinta evidenta de crestere sunt cele ale Rompetrol Rafinare (Petromidia), tranzactionate la categoria I. Cotatia actiunilor a urcat vinei cu aproape 5%, pretul maxim al zilei fiind de 45.000 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor cu actiunile companei petroliere a fost de aproape 800 milioane de lei. Actiunile Rompetrol SA (Vega) au urcat si ele, dar valoarea operatiunilor a fost mult mai redusa. Cotatia medie a actiunilor Vega a urcat cu 1,8% pana la 485 lei/actiune.
Actiunile producatorului de camasi Braiconf Braila au atins din nou maximul istoric de 30.000 lei/actiune. La acest pret s-au realizat toate cele sase operatiuni in valoare de 400 milioane de lei. Fata de sedinta de joi, cotatia Braiconf a urcat cu 1,7%.
vlad.nicolaescu@zf.ro