Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, după ședința grupurilor reunite ale USL, că este pregătit să preia conducerea Senatului, el arătând că va face mai multe declarații după ședința de plen a acestui for legislativ.
Antonescu a declarat că a avut loc deja ședința Biroului Permanent al Senatului și urmează plenul, în cadrul căruia vor avea loc dezbateri și se va vedea ce decizie va fi luată.
Întrebat dacă este pregătit să preia șefia Senatului, Crin Antonescu a declarat: “Da”.
Biroul permanent al Senatului a decis, marți, convocarea unei sesiuni extraordinare a acestei camere la ora 17.00, pentru revocarea din funcție a președintelui Senatului, Vasile Blaga, și alegerea unei noi persoane.
Biroul permanent s-a întrunit în absența președintelui Senatului, Vasile Blaga.
Au fost prezenți la ședință 7 din cei 11 membri ai Biroului și, potrivit lui Ioan Chelaru (PSD), aceștia au votat în unanimitate convocarea sesiunii extraordinare.
Au fost prezenți doar reprezentanți ai USL și liderul de grup de la UDMR.
Chelaru a mai spus că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a Senatului a fost deja trimisă la Monitorul Oficial, pentru publicare.
Totodată, vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru a susținut că solicitarea de revocare a lui Blaga nu a intrat și nu va intra în atenția Comisiei juridice.