În mod natural și firesc, orice decizie politică a Uniunii Europene reprezintă o provocare, pentru că aceasta dă măsura funcționalității sistemului și viabilității evoluției permanente a cadrului comunitar. Deciziile complicate pun în lumină gradul de complexitate al structurii Uniunii Europene. Este un adevăr și trebuie tratat ca atare. În această categorie de decizii intră, fără echivoc, și provocarea adoptării unui buget al Uniunii Europene, subiect care se află deja de suficient de mult timp pe agenda Consiliului.
Dezbaterile între șefii de stat sau de guvern ai țărilor din Uniunea Europeană aduc la masa tratativelor atât realități ale vieții sociale, politice și în mod special economice, cât și concepte care vin să furnizeze soluții la problemele curente ale organizației. Contracția economică, cele câteva derapaje ori derapaje redresate (controlate la timp) ale unora dintre membrii Uniunii împart inevitabil structura europeană în două categorii majore de state – state contributoare care susțin prin forța lor economică bugetul Uniunii și state care pun o anumită presiune pe bugetul Uniunii, solicitând sau mimând acest lucru, respectiv asistență și împrumuturi suplimentare.
Un alt aspect deloc de neglijat este acela că statele care se găsesc astăzi în situații critice sunt statele care au negat efectele devastatoare ale crizei economice și care, pentru a menține o stare de “bine”, ori au dezinformat instituțiile europene, ori s-au făcut că uită să le informeze la timp cu privire la starea de sănătate a sistemului lor economic, financiar și fiscal.
Nu aș dori să fac neapărat judecăți de legitimitate pentru soluțiile propuse la masa de negociere bugetară a Consiliului, însă nu pot să nu țin cont de faptul că statele care contribuie substanțial la bugetul consolidat sunt statele care, pe bună dreptate, solicită o anumită rigoare în cheltuirea banului public și o anumită prudență din partea guvernelor naționale în contractarea de împrumuturi și cheltuirea fiecărui eurocent.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că o relaxare a măsurilor restrictive, atenție, dacă acest lucru este fezabil, ar putea însemnă o stimulare a consumului, ceea ce într-o accepție mai puțin academică înseamnă că banii ar trebui să înceapă să se miște cu mai mare viteză și să producă atât plus valoare cât și taxe pe care statul să le încaseze, dacă este obișnuit să facă acest lucru.
Ne aflăm așadar într-o dilemă politico-economică din care este foarte posibil să ieșim doar atunci când se va dovedi că una dintre cele două gândiri se gripează în fața unor evidente care țin de concret.
Intrarea în vigoare a Tratatului Fiscal la 1 ianuarie 2013, coroborată cu tot pachetul normativ care operaționalizează Semestrul european, va marca un plus de strictețe în ceea ce privește responsabilitatea oamenilor politici față de necesitățile de reformă.
În 2012, din cele 27 de state membre UE, România a avut cea mai mare reducere procentuală a deficitului bugetar. Pentru prima dată după 2007, ne-am încadrat în limita de deficit bugetar de sub 3 % din PIB pe metodologie europeană, creând premisele de ieșire din procedura de deficit excesiv. În clasamentul realizat de Comisia Europeană privind efortul de consolidare bugetară în perioada 2009-2012, România ocupă locul 3, ceea ce marchează recunoașterea unanimă a acestor eforturi majore.
Odata cu ultima sesiune a Consiliului, anul trecut, au reieșit câteva aspecte pe care cel puțin noi, statele mai proaspăt intrate în Uniune ori le omiteam intenționat, ori le considerăm un lux al democrației și capitalismului – și anume, faptul că țări precum Olanda resimt o reducere a bugetului Uniunii, tocmai în zona de unde noi tăiem cu voioșie în mod consecvent – cercetare și inovare.Și dacă tot am deschis acest subiect, trebuie să vă spun că la rată de reducere a bugetului UE, Olanda pierde câteva miliarde, câteva miliarde de euro pe care în mod normal această țară îi investea în cunoaștere, în cercetare și inovare.Am dat aceste detalii pentru formarea unei imagini despre ponderea acestui domeniu într-o democrație asimilată și despre zonele în care lovește o reducere a bugetului comunitar, atunci când este vorba de state cu sisteme politice performante, sisteme economice consolidate și de ce nu, cu un grad de luciditate remarcabil al societății și al decidenților guvernamentali în egală măsură.
Criza economică prelungită a relevat ceea ce trebuie, la un moment să admitem și anume că există încă la nivelul statelor membre o capacitate redusă de mobilizare a voințelor politice pentru soluții îndrăznețe, care să reflecte principiul “la situații excepționale, acțiuni excepționale”. Această voință comună frânată de interese naționale a provocat o criză profundă de încredere, o adevărată ruptură a cetățeanului european de procesele de integrare. Vedem în numeroase țări europene cum platforme politice naționaliste, ca să nu spun eurosceptice, câștigă sufragiile electoratelor, putând conduce la tendințe deja conturate de recrudescență a populismului.
Anul 2013 este și ultimul an din actuala perspectivă bugetară. Președinția irlandeză a Consiliului reflectă în programul său de priorități faptul că, miza esențială pe parcursul anului este convenirea pachetului legislativ privind viitorul Cadru Financiar Multianual.
Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 trebuie să fie în mod autentic racordat la agenda de creștere și ocupare reflectată în Strategia Europa 2020, astfel încât să consolideze capacitatea de investiții a statelor noastre. Domenii esențiale în care România își va afirma puterea de negociere sunt legate de asigurarea unei finanțări corecte în cadrul politicilor de coeziune și agricolă comună. În mod evident, Europa are nevoie de un buget suficient pentru a-și întări competitivitatea în plan mondial și a fi consecventă cu propriile ambiții, dar aceasta nu se poate realiza prin perpetuarea disparităților dintre regiuni și state sau a decalajelor majore din prezent dintre veniturile pentru fermierii din diferite țări. Competitivitatea europeană este direct influențată de viteza cu care sunt recuperate decalajele de competitivitate și dezvoltare din interiorul Uniunii, iar aceasta va fi și poziția pe care o vom susține la cea de-a doua parte a negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, la Consiliul European din 7-8 februarie.
Pentru noi, este foarte important ca procesul de consolidare a Zonei Euro să se realizeze cu luarea în considerare a intereselor statelor cu derogare temporară de la moneda unică. Nu ne dorim crearea unui club de categoria a doua în Uniune, format din statele care sunt în afara Zonei Euro, și prin urmare – așa cum am afirmat-o constant la reuniunile Consiliului European – nu dorim constituirea unei Europe cu mai multe viteze.
În momentul în care condițiile economice o vor permite, România va adera la moneda unică, astfel încât se menține gradul de prioritate în ceea ce privește integrarea în Zona Euro. Vom susține, ca atare, în continuare, ca toate procesele care se vor desfășura în legătură cu Uniunea Economică și Monetară să aibă caracter deschis pentru eventuala opțiune a statelor non-Euro de a se asocia și să nu conducă la discontinuități în cadrul Pieței Interne.
Prin decizii de ultim moment variantele de negociere propuse optimist de Jose Manuel Barosso și Herman Van Rompuy au căzut fiind acceptată numai ideea unor reduceri suplimentare de peste 30 miliarde euro.
Orice creștere pe care România o obține, în aceste condiții a cotei sale bugetare în proiecția 2014-2020 va reprezenta o mare victorie.
Cristian Diaconescu este consilier prezidențial, fost ministru al afacerilor externe
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.