Cristian Mucichescu părăsește OmnicomMediaGroup România una dintre cele mai importante agentii de media, iar în locul lui a fost numit în luna noiembrie Eugen Terchilă în poziția de New Business Development Manager al OmnicomMediaGroup România.
Eugen Terchilă are o experiență de peste 16 ani pe piața de publicitate locală, iar printre clienții cu care a lucrat de-a lungul timpului se numără Dacia-Renault, Mars, Wrigley, Bancpost, Brenac, Campofrio, Colgate Palmolive, Kraft Jacobs Suchard și Romtelecom.
“Îi mulțumim lui Cristi – unul dintre cei mai valoroși oameni pe care OMD România i-a avut pe parcursul ultimilor 10 ani de existență – pentru toată munca și eforturile personale depuse pe parcursul ultimilor 4 ani, pentru a crește, de 3 ori, agenția cu care astazi ne mândrim. Drumul lui se va intersecta și în viitor cu al nostru, suntem convinși, și vom continua să ne vedem și revedem atât profesional cât și personal. Profesionalismul, integritatea și pasiunea lui își vor pune amprenta în orice echipă va lucra. Ne mândrim cu el și îl așteptăm și pe viitor să facă parte din echipa noastră”, se precizează într-un comunicat al companiei.
Începând din luna Ianuarie 2012 OMD România va avea un nou Managing Director. Responsabilitățile de conducere la nivelul agenției vor fi preluate interimar de Carmen Tănăsie, CEO al OmnicomMediaGroup și al OMD România, împreună cu Eugen Terchilă, care va coordona activitățile de Client Service și Nicu Laită, Media Director.