Deocamdată, nu avem semnale negative legate de impactul protestelor asupra mediului de afaceri, poate doar firmele care au contracte la export încep să aibă discuții privind termenele de livrare, consideră Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri Români (AOAR). Indiferent de tensiunile sociale sau schimbările politice, afacerile își continuă activitatea, pentru că profitul nu vine din cer.

În Germania, una dintre economiile stabile ale Europei, din cei 80 de milioane de locuitori, 41 de milioane lucrează. La noi, din 19, 20 de milioane de români, lucrează doar 4 milioane.

Problema de fond a României este lipsa locurilor de muncă, după care urmează numărul mare de cetățeni prinși la orașe, pentru care creșterea prețurilor se resimte diferit.

În Franța, s-a introdus o măsură care presupunea o zi de lucru și una de șomaj, în Austria și în Germania s-a mers pe ideea contului de timp – dacă existau comenzi, angajații munceau și 12 ore pe zi, iar în alte zile erau liberi, iar la finalul lunii se trăgea linie și existau compensări.

La noi, neavând niciun fel de cifre, nu s-a putut măsura impactul unor astfel de măsuri, deși noi am propus. În afară de subvenții pentru angajatorii care angajează persoane cu dizabilități sau șomeri, nu s-a făcut nimic pentru a crește gradul de ocupare.

Ideea de la care s-a pornit în Europa a fost aceea ca statele să implementeze măsuri de tipul prin care orice loc de muncă, în orice domeniu, pentru orice sumă de bani este benefic pentru economie, pentru că un om cu venituri mici este mai câștigat decât un om fără niciun fel de venituri.