Băncile trebuie să se orienteze mai mult către clientela corporate pentru că în următorii doi, poate chiar trei ani populația nu va putea fi considerată piața principală pentru creditare având în vedere gradul ridicat de îndatorare al gospodăriilor, este de părere Cristian Popa, viceguvernator al Băncii Naționale responsabil cu politica monetară.
„Viitorul pentru bănci este creditarea companiilor“, spune el.
Numeroase bănci împărtășesc această perspectivă, însă foarte puține reușesc să acopere rambursările de credite prin producția de noi împrumuturi. Din nou este invocată lipsa cererii, dar înrăutățirea percepției de risc inclusiv din cauza fenomenului insolvențelor.
La nouă luni creditul corporate în lei a atins o creștere anuală de peste 2%, însă în același timp finanțările pentru companii înregistrează o scădere de aproape 9%, astfel că bancherii vorbesc mai degrabă despre conversia unor împrumuturi din euro în lei, decât despre existența unei cereri semnificative de credite noi.
Companiile sunt primii beneficiari ai scăderii dobânzilor interbancare ROBOR, acestea reflectându-se rapid în costurile creditelor, în special ale celor pentru capital de lucru care sunt pe termen scurt.