Criza de partid si de stat

Saptamana trecuta Romania a trecut printr-o criza care afecta atat PSD cat si statul roman – o criza in raportul dintre seful statului si primul-ministru, lider al partidului aflat la putere.
Inca de la lansarea ideii alegerilor anticipate mi-a fost evident ca presedintele Iliescu nu va accepta ideea si nu se va preta la rolul de manipulator pe care il rezerva in parlament pregatirea acestor alegeri. Chiar si motivatia oferita de Adrian Nastase, de a obtine un guvern mandatat sa asigure tranzitia Romaniei la Uniunea Europeana in perioada 2003-2007, il scotea pe presedinte afara din joc. Si Iliescu nu este omul care sa se multumeasca cu un loc pe tusa.
Ca analist politic am relevat mereu o latura a conflictului pe care o neglijau si Iliescu si Nastase, anume ecoul in opinia publica al dihoniei dintre cei doi lideri in legatura cu o problema care nu afecteaza nici bunastarea milioanelor de romani, nici mersul economiei si nici administrarea treburilor publice. Era doar o chestiune de calcul politic. S-a creat astfel o criza politica de care foarte bine ne puteam lipsi in preajma sarbatorilor de iarna. O criza pe cat de inutila pe atat de contraproductiva.
De fapt, ce s-a intamplat in aceasta marti neagra? A avut loc intalnirea Iliescu-Nastase de la Cotroceni, care s-a terminat in coada de peste. Pentru prima data rivalitatea Iliescu-Nastase, despre care presa vorbea de mult, a explodat in public. Ma ocupasem si eu de aceasta rivalitate, dar imi faceam socoteala ca fiind vorba de doi politicieni versati, ambii stiu cat sa intanda coarda. Ei bine, constatam ca nu stiu, ca e absenta inteligenta jucatorului de sah, care inainte de a face o miscare se gandeste si la miscarea posibila a partenerului.
Acum, ca modificarea Constitutiei intra pe ultima suta de metri (e vorba ca in aprilie-mai 2003 sa aiba loc referendumul), iata ca apare o problema careia nu i s-a dat mare importanta, dar se dovedeste exploziva: raportul dintre doua institutii fundamentale: presedintele statului si primul-ministru.
Ca ceva nu e in regula cu acest raport a razbit in 1999, cand fostul presedinte Emil Constantinescu a procedat la demiterea abuziva a premierului Radu Vasile si pentru cateva zile tara a ramas fara sef al Executivului. A mai fost un moment critic in 1991,  cand in climatul creat de mineriada presedintele Iliescu i-a cerut premierului Petre Roman sa demisioneze, iar acesta sustine ca motivul real era faptul ca adoptase masuri reformiste care nu erau pe placul lui Iliescu. Inseamna ca atributiile si limitele puterilor acordate celor doi trebuie definite cu mare exactitate. In Uniunea Europeana, din cele 15 state 7 sunt monarhii constitutionale, iar din cele 8 republici 5 au regim semiprezidential (Franta, Austria, Portugalia, Irlanda si Finlanda), iar 3 au regim parlamentar (RFG, Italia si Grecia) cu presedinte numit de parlament. Experienta arata ca in regimul semiprezidential, daca presedintele a fost sef de partid (Chirac in Franta) el tinde sa-si extinda puterile acordate de Constitutie. Cred ca acest fenomen a aparut si in Romania sub regimul semiprezidential. In analiza fenomenului, politologul trebuie sa recurga si la psihologie.
Constitutia Romaniei atribuie presedintelui imputernicire in trei domenii speciale – ordine publica, aparare nationala si relatii internationale. Din declaratiile si interventiile presedintelui Iliescu reiese insa destul de vizibil ca el este deopotriva interesat in economie si finante, domenii rezervate sefului Executivului. Aici este buba si nu-mi dau seama daca o asemenea problema se rezolva prin articole de Constitutie.
In Romania, factorul prezidential a dominat viata politica postdecembrista. Fiind institutia cu cea mai mare stabilitate, presedintele a devenit cheia de bolta a democratiei romanesti. De aceea si sondajele de opinie publica arata ca majoritatea covarsitoare a romanilor se pronunta pentru alegerea directa prin vot popular a presedintelui tarii.
Lordul Acton a lansat o sintagma celebra in istoria gandirii politice: “Orice putere tinde sa corupa, iar puterea absoluta corupe absolut”. Nu e vorba numai de bani, ci si de efecte morale si psihice.