Portugalia se îndreaptă cu pași repezi spre un ajutor extern după ce premierul Jose Socrates și-a dat demisia pentru că noul pachet de măsuri de austeritate propus de guvern nu a fost adoptat de parlament.

Criza din Portugalia crește tensiunile din Europa, ai cărei lideri sunt strânși la Bruxelles pentru un summit de două zile în care urmează să fie trasate ultimele detalii ale fondului de urgență permanent.

Criza de pe scena politică din Portugalia a îm­pins randamentele obli­­ga­țiunilor de stat pe zece ani la maxime istorice de aproape 8% pe an, în timp ce guvernul are de rostogolit în aprilie datorii estimate la 4,23 mld. euro.

“Portugalia va trebui să apeleze la un pachet de salvare, mai ales că există o criză politică suprapusă peste cea economică. Cred că este vorba de o lună, poate două, până se va întâmpla acest lucru”, este de părere Laurian Lungu, analist economic.

Valoarea ajutorului financiar acordat Portugaliei, care anul trecut a avut un deficit de 7% din PIB și o datorie publică de peste 140 mld. euro (83% din PIB), este estimată la 70 mld. euro.

“Avem avantajul unui curs de schimb flexibil. Apoi, spre deosebire de principalele țări din zona euro, România nu a avut un sistem bancar care să suporte consecințele activelor toxice. Mai mult, faptul că procesul de consolidare fiscală s-a produs oferă o percepție pozitivă a pie­țelor asupra Europei de Sud-Est”, este de părere Daniel Dăianu, profesor de economie și fost ministru de finanțe.

Deși inițial s-a depreciat, euro a avansat ieri cu 0,4% până la 1,4144 dolari, pe fondul așteptărilor privind summit-ul european.