Economia globală este în pragul unei noi crize a locurilor de muncă, mai acută, care ar putea duce la tulburări sociale resimțite la nivel mondial, atât în țările sărace, cât și în cele dezvoltate, avertizează Organizația Internațională a Muncii (OIM).
Organizația estimează că vor fi necesari cel puțin cinci ani pentru ca piețele muncii din economiile avansate să revină la nivelurile anterioare crizei, scrie BBC.
OIM a realizat un studiu care arată că este probabil ca doar jumătate din cele 80 de milioane de locuri de muncă necesare pentru a readuce rata ocupării forței de muncă la nivelul de dinaintea crizei să fie create în următorii doi ani și că stagnarea redresării economice globale a dus deja la creșterea ratei șomajului.
“Avem o șansă mică să evităm o scădere majoră a ocupării forței de mincă”, spune Raymond Torres, directorul institutului, citat de The Guardian.
OIM atenționează că autoritățile nu mai au mult timp la dispoziție pentru a preveni o nouă recesiune pe piața locurilor de muncă și că lipsa locurilor de muncă amplifică sentimentul de nefericire al populației, dar și pe cel de furie.
Studiul arată, de asemenea, că în 45 dintre cele 118 țări analizate riscul turbulențelor sociale este în creștere și că în special există semne de tensiune în țările UE și în țările arabe.
Potrivit datelor oficiale, șomajul în cele 17 țări ale zonei euro a atins maximul ultimilor 15 ani, ajungând la 10,2%. Tinerii sunt cei mai afectați de lipsa locurilor de muncă, rata șomajului în rândul acestei categorii sociale fiind de 29% în Italia, 43% în Grecia și 48% în Spania. Raportul mai arată că înaintea ultimei recesiuni economice situația la nivel mondial era deja “precară”, 200 de milioane de oameni fiind șomeri.
OCDE a redus considerabil estimarea de creștere economică pentru anul viitor pentru SUA de la 3,1% la 1,8% și anticipează că în zona euro se va înregistra o creștere economică de până la 0,3% anul viitor, deși în luna mai organizația anticipa pentru 2012 o creștere economică de până la 2%. “Analizele OCDE sugerează că o deteriorare a condițiilor financiare, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare globale, ar putea conduce la o scădere a PIB-ului în unele dintre cele mai importante economii membre ale OCDE de până la 5% până în prima jumătate a anului 2013”, se mai precizează în raport.
