Candidatul ultranationalist sarb l-a devansat, duminica seara, in alegerile prezidentiale din Serbia, pe reprezentantul coalitiei reformiste la putere, dar scrutinul va fi invalidat din cauza prezentei scazute la urne, conform rezultatelor partiale. Potrivit Comisiei Electorale (RIK), ultranationalistul Tomislav Nikolici a obtinut 45% dintre voturi, in timp ce candidatul coalitiei aflate la putere (DOS), Dragoljub Micunovici, s-a plasat pe locul doi, cu 36 de procente. Nikolici este liderul Partidului Radical (SRS), fost aliat al lui Slobodan Milosevici, invins de DOS in octombrie 2000. Comisia electorala a anuntat ca rata de participare la vot a fost mai mica decat cea impusa de legea sarba pentru validarea scrutinului (50 % plus unu). Potrivit comisiei, duminica s-au prezentat la vot 38,3 procente dintre electori. Acesta a fost al treilea esec consecutiv al alegerilor prezidentiale din Serbia, in ultimele 13 luni. Noul esec poate provoca o criza constitutionala in Serbia, unde nu mai exista nici o institutie abilitata sa convoace noi alegeri prezidentiale. Aceasta decizie poate fi adoptata doar de presedintele in exercitiu sau de cel al Parlamentului, insa Natasa Micici, care si-a asumat aceste doua functii de la sfirsitul lunii decembrie 2002, a dizolvat Parlamentul, joi, si a convocat alegeri legislative pentru 28 decembrie. Mediafax
Politică externă
Criza politica in Serbia
Candidatul ultranationalist sarb l-a devansat, duminica seara, in alegerile prezidentiale din Serbia, pe reprezentantul coalitiei reformiste la putere, dar scrutinul va fi invalidat din cauza prezentei scazute la urne, conform rezultatelor partiale. Potrivit Comisiei Electorale (RIK), ultranationalistul Tomislav Nikolici a obtinut 45% dintre voturi, in timp ce candidatul coalitiei aflate la puter…