“Este greu de crezut că în România am putea să implementăm ideea de eliminare a monedei fizice. Lumea ar accepta cu greu această situație, nu cred că este un proces care ar putea fi implementat în România peste noapte”, a afirmat Croitoru, la o conferință pe tema inovației bancare, întrebat dacă România ar putea adopta această măsură, precum și-a anunțat recent intenția Israelul.

El a arătat că nu pot exista comparații între România și Israel din punct de vedere al dezvoltării, România fiind o țară emergentă unde oamenii vor să vadă și să simtă banii.

“Nu cred că va dispărea așa ușor (moneda fizică – n.r.) în țările emergente. În Israel și în alte țări din Asia unde tehnologia este la vârf e posibil, în Hong Kong e ușor de acceptat că nu mai e nevoie de cash”, a spus Croitoru.

Oficialul BNR consideră însă că nu este imposibil de realizat, tehnic sau mental.

“Dacă privim unele zone rurale din perspectiva dezvoltării infrastructurii bancare și a mentalității financiare suntem în urmă cu 60-100 de ani. Din acest motiv, nu cred că într-un orizont scurt de timp am putea să luăm în considerare un plan similar celui din Israel”, a mai spus Croitoru.

Subiecte #cash#Croitoru