Daca lasam deoparte Sibiul, care e un caz
special, marcat benefic de pregatirile pentru Capitala Culturala
Europeana, ce presupun in mod obligatoriu sa dispui de cât mai
multe spatii de joc, cladirile teatrelor din România au fost, pâna
de curând, numai acelea mostenite de la regimul comunist. Foarte
multe s-au dovedit ani de zile improprii pentru spectacole tip
studio, in care regizorii urmareau sa obtina o intimitate intre
public si actori, de aceea multe montari au fost urcate cu tot cu
public pe scena, reducându-se automat numarul de spectatori. Marile
sali ale fostelor case de cultura, salile teatrelor din marile
orase, atinse si ele de grandomania fostului regim, au functionat
din inertie, fiind considerate adevarate pedepse de catre regizorii
si scenografii care lucrau acolo. Iar continutul unui spectacol
este determinat de multe ori de asezarea lui in spatiu, punct in
care “locul teatral” devine esential. Desi era evident pentru
oricine – fie el artist, director de teatru sau primar de oras – ca
e nevoie de cladiri flexibile, de scene mobile pentru institutiile
de spectacol, desi au fost si ani in care investitiile erau destule
si constructiile infloreau, teatrele n-au ajuns pe lista
comunitatilor locale pâna de curând.
Dar iata ca anul 2010 incepe cu
dreptul din acest punct de vedere: la Cluj, Teatrul Maghiar a
construit din martie pâna in decembrie un teatru-studio perfect, pe
locul unei vechi magazii de decoruri. Studioul a fost deschis la
mijlocul lui ianuarie cu o serie de repetitii cu publicul,
respectiv premiera spectacolului “Strigate si soapte” de Ingmar
Bergman, in regia lui Andrei Serban. La Timisoara, constructia a
fost de si mai mare amploare si finalizata in doar 4 luni. Luni, 25
ianuarie, aici a fost inaugurata Sala 2, o cladire istorica pe
vremuri manej imperial, transformata azi intr-una dintre cele mai
moderne scene din tara – una din scenele mobile visate de Paul
Bortnovski inca din anii 70. Lucrarea a fost astfel gândita, incât
sa nu afecteze peretii vechii cladiri, practic o noua constructie
fiind ridicata inauntrul celei vechi. Sala a fost inaugurata cu
premiera spectacolului “Revizorul” de Gogol in regia lui Petru
Vutcarau, iar lucrarile vor continua pe parcursul acestui an la
fatada cladirii, ce trebuie renovata si ea. Teatre cu cladiri
istorice in plina renovare mai avem la Iasi si la Oradea – in
ambele locuri lucrarile durând ani de zile, fiindca banii vin cu
târâita, in functie de schimbarile politice “de la centru” –
obicei, iarasi, tipic românesc si consumator de timp, energie si,
in ultima instanta, mai multi bani decât ar fi nevoie in mod real.
Constructii noi sunt in curs la Râmnicu Vâlcea si Sf. Gheorghe,
unde spatiile existente nu mai erau de mult suficiente pentru
companiile locale. Cum nu sunt suficiente la Bucuresti salile de
spectacole modulare, ce pot suferi transformari, atunci când e
nevoie sa se adapteze spectacole invitate din strainatate. Din
fericire, tocmai a fost anuntata transformarea, la initiativa
ARCUB, a vechiului han Gabroveni din centrul istoric intr-un centru
cultural incluzând si o sala de spectacole (proiect cu finalizare
in 2011), iar Teatrul National asteapta deja de doi ani sa intre in
reparatii si sa devina, la rândul lui, un multiplex cultural in
inima Capitalei.
De toate aceste constructii este
absoluta nevoie. Ele semnaleaza un interes normal al comunitatilor
locale pentru fata oraselor lor si pentru conditiile in care
spectatorii se bucura de spectacole. Dintre toate investitiile,
acestea sunt poate cele mai durabile, fiindca ele sunt semnul de
crestere, de civilizare a unui oras. Daca si ceea ce se intâmpla
inauntrul lor este valoros, aceste cladiri au toate sansele sa
devina simboluri ale orasului. Luni seara, la inaugurarea noii sali
a Teatrului National din Timisoara, s-au strâns in foaierul
mirosind a nou foarte multi timisoreni, de la politicieni la oameni
de afaceri, scriitori si artisti. Pe fetele lor se vedea un fel de
mândrie pentru ca participau la un asemenea moment. Cine n-ar vrea
sa vada acelasi lucru in orasul lui?
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele “Adevarul” si “Gandul”, in revistele culturale “Rampa”, “Adevarul literar si artistic”, “Teatrul Azi” si “Dilema veche”. A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul “Arta versus Arta”. A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universit`]ii de Art` Teatral` [i Cinematografic` din Bucure[ti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.