N-o sa fac acum, aici o pledoarie pentru “dansul care
elibereaza” – o face mai bine decât mine Stefan Banica la ProTv. O
sa va spun, totusi, ca nu-mi iese din minte felul dezinhibat in
care spectatorii musicalului “Fela!” pe care am avut sansa de a-l
vedea pe Broadway in avanpremiera (premiera oficiala a avut loc pe
25 noiembrie) s-au ridicat si au inceput sa-si roteasca soldurile
in sensul ácelor de ceasornic, dupa indicatiile interpretului lui
Fela. Erau doamne in vârsta, obisnuite ale teatrelor din Theater
District, erau domni respectabili pe care nu ti i-ai fi inchipuit
decât degustând un pahar de porto in fata semineului, erau chiar si
vedete TV – interpretul celebrului Kramer din serialul “Seinfeld”
venise probabil sa-si spele pacatele facute cu ceva timp in urma,
când a zdrobit in public regulile political corecteness-ului
si s-a exprimat dispretuitor la adresa persoanelor de culoare,
asistând la un show care celebra valorile culturii africane! Cu
totii isi roteau soldurile atenti sa nu greseasca, iar obrajii li
se imbujorau de efort, pentru ca la final sa aplaude extaziati.
N-am vazut in jur nici figuri acre, nici proteste, si nici
“inteligente” ridicari din sprânceana. Dansul era pentru toti o
eliberare, mai ales dupa ce se incalzisera pe scaune, batând din
picior in ritmul muzicii grupului Antibalas, “aparatorii
afrobeat-ului in New York” (din grup face parte si Alex Harding, un
adevarat “om-spectacol” care va concerta pe 12 decembrie la Muzeul
Taranului Român cu Tuba Project, alaturi de alti muzicieni
newyorkezi). Cum sa ratezi un prilej de buna-dispozitie oferit atât
de generos?
Dincolo de participarea ceruta publicului, spectacolul
“Fela!”, un musical despre care s-a scris ca, desi este o glorioasa
celebrare a celebrului performer, muzician si activist pentru
drepturile afro-americanilor Fela Kuti, nu are mari sanse de a
deveni un hit pe Broadway tocmai pentru ca se adreseaza unui public
restrâns, de culoare, e o constructie impresionanta de genul
acelora care te tine cu sufletul la gura.
Eu, una, nu faceam parte din “publicul restrâns”, vizat dupa
cum s-a scris, de spectacol, nu sunt afro-american, nu fac parte
din vreo minoritate, nu am nici macar radacini indepartate intr-o
tara de pe continentul care a suferit cel mai mult de pe urma
colonizarilor, dar muzica lui Fela Kuti, coregrafia lui Bill T.
Jones, decorurile si costumele Marinei Draghici (artista de origine
româna a primit premiul “Lortel” pentru realizarile ei din acest
spectacol, inainte ca productia sa se mute din off-Broadway in plin
centru al industriei spectacolului) au fost motive suficiente sa ma
tina in priza. Energia enorma ce radia dinspre scena spre sala crea
un flux magnetic, iar asta face sa nu mai conteze culoarea celor
aflati in sala. “Fela!” este intr-adevar un show atipic pentru
Broadway – nu are vedete si nu respecta retetele binecunoscute, are
curajul de a surprinde publicul, neoferindu-i doar ceea ce acesta
asteapta si sfidând, prin asta, legile spectacolului comercial. Dar
are multe alte atuuri care te face sa pariezi ca va sta multa vreme
pe afis.
Trebuie spus ca investitia producatorilor Jay – Z si Jada
Pinkett Smith (aflati pentru prima data in aceasta ipostaza, din
respect si dragoste pentru memoria lui Fela Kuti) a avut un cuvânt
serios de spus: decorul a capatat o dimensiune multimedia
pronuntata si bine folosita in sprijinul spectacolului: panoul cu
portretul in stilul street art al mamei lui Fela se anima
misterios când fiul se gândeste la cea disparuta, iar când aceasta
apare in amintirea lui pentru unul dintre cele mai emotionante
momente ale spectacolului (frumoasa balada poate fi ascultata pe
site-ul spectacolului, www.felaonbroadway.com) un
snop de raze o inconjoara, gratie unei proiectii sofisticate. Apoi,
in scena dedicata hit-ului lui Fela Kuti, “Zombies”, lumina rece
subliniaza fascinant scheletele desenate pe costumele dansatorilor,
iar proiectiile cu scene de epoca infatisându-l pe Fela dau un aer
editorialistic momentelor in care e vorba despre activismul
celebrului muzician. Costumele intregii trupe sunt spectaculoase,
in special cele ale focoaselor dansatoare, dar si ale lui Fela,
imbracat ca un dandy spectaculos.
Dar poate cel mai mult merita aprecieri coregrafia lui Bill T.
Jones, aceasta legenda a dansului american care a pus intreg
spectacolul sub semnul unui rafinat amestec de explozie de energie
combinata cu ritmul insinuant al miscarilor inspirate de feline si
cu trimiteri la dansurile triburilor africane. Coordonarea de grup
face ca uneori sa apara in scena un fascinant personaj colectiv,
care permite, totusi, si individualitatilor sa se exprime prin
solo-urile bine gândite ale fiecarui dansator. Bucuria cu care ei
danseaza pe scena se transmite integral in sala si te face sa-ti
doresti pe tot parcursul spectacolului sa dansezi si tu. Pentru
Fela, dar si pentru tine insuti.
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele “Adevarul” si “Gandul”, in revistele culturale “Rampa”, “Adevarul literar si artistic”, “Teatrul Azi” si “Dilema veche”. A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul “Arta versus Arta”. A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.