Dan Lungu este tipul de autor care, cu fiecare carte, incearcă să se reinventeze. Până acum i-a reușit. După debutul prozastic cu Cheta la flegmă (povestiri remarcabil decupate in materialul social, in coordonate naturaliste, pre-“mizerabiliste”), a schimbat formula o dată cu romanul Raiul găinilor (pe muchea subțire dintre anecdotic și fantasmatic), a revenit apoi la genul scurt cu Băieți de gașcă (de un realism tot minuțios, dar mai luminos și mai aerisit) și a câștigat definitiv publicul prin best-seller-ul Sunt o babă comunistă! (scris după o rețetă sociografică aducătoare de succes). Trec peste volumașul de poezie al inceputului editorial absolut, ca și peste piesele de teatru și cercetările sociologice fructificate in cărți de profil, pentru a vedea in ce constă noul pariu in proză al acestui autor polivalent, “multilateral dezvoltat”. Cum să uiți o femeie* pare să fi fost scris nu atât pentru gustul mai romanțios al publicului larg (căruia i se oferă totuși un titlu pe măsură), cât pentru pretențiile inalte ale severilor critici și cronicari literari. Unii dintre aceștia au considerat Sunt o babă comunistă! drept un compromis de factură comercială ce subliniază apăsat succesul crescând al unui scriitor, literar, diminuat. După principiul vaselor comunicante, pe măsură ce un autor român are impact pe o suprafață mai mare, cercul restrâns al criticilor autohtoni tinde să-l rejecteze; și invers, când este maxim apreciat de câțiva rafinați cunoscători, se vede complet ignorat de masa cititorilor obișnuiți… Pariul lui Dan Lungu este, acum, să impace aceste două sfere, cu plăceri mai simple și exigențe mai complexe. O poveste de dragoste (consumată), istoria de neințeles, și totuși atât de obișnuită, a unui bărbat părăsit de o femeie este feliată, partajată, procesată și organizată intr-un adevărat ansamblu compozițional. Căutând story-ul, cititorul mediu și fanii ne-critici ai romancierului vor fi derutați; poate și dezamăgiți. Istoria lui Andi cu Marga nu e prezentată linear, cu accente emoționale și acute melodramatice. Nu apar scene picante, iar portretizările mai suculente lipsesc. In pofida unor fragmente mai sordide, inclusiv realismul pe care-l căutăm inconștient in orice ficțiune romanescă este subțiat și “fluctuant”, oscilând după cardiograma indrăgostitului părăsit. Dacă autorul nostru și-ar fi propus să dea exclusiv romanul unui sentiment, după dispariția minunăției feminine care l-a provocat, interioritatea psihologică și morală ar fi reprezentat terenul de observație și condensare epică. Dan Lungu complică suplimentar desenul cărții, schema ei de articulare, lucrând pe două planuri și cu două identități ale aceluiași protagonist masculin. Astfel, capitolele cu număr impar, scrise la persoana I singular, il “rulează” dinlăuntru pe un Andi care tocmai a fost părăsit de Marga și incearcă să ințeleagă de ce. In schimb, capitolele cu număr par, redactate la persoana a III-a, il arată pe același Andi văzut de un narator atent, și pus in ipostaze sociale inedite, alături de niște pocăiți. Cum să uiți o femeie nu este insă un roman paranormal, cum ar putea crede cititorul după ce a descoperit (in a doua treime a cărții) că personajul fără nume din capitolele cu numere “cu soț” este unul și același cu personajul cu nume din capitolele cu numere “fără soț”. Dacă, inițial, figura 1 a Andi și figura 2 a X, iar apoi, se observă că X a Andi, rămâne să ne explicăm raportul dintre 1 și 2. Lucrurile se precizează progresiv și se clarifică intru totul in finalul acestei cărți complicate, dar nu foarte. Și cititorul de plăcere, și criticul datoriei literare răsuflă ușurați. 2 vine, in bună ordine temporală și cauzală, după 1. Povestea lui Andi subit părăsit de Marga și incercând să ințeleagă motivul rupturii se intretaie coerent cu povestea aceluiași Andi părăsit de o bucată de vreme de aceeași Margă, și care incearcă s-o uite. Abilitatea in aplicarea acestei strategii, ce sparge și diferențiază stilistic-emoțional narația, nu exclude componenta de dificultate: pentru autorul insuși. E drept că, după algoritmul său, pot fi paginate tot felul de evocări și confesiuni colaterale. Povestea lui Set, pastorul fraților și binefăcătorul lui Andi 2, ocupă două capitole. Amintirile din copilărie ale Margăi, accesibile prin rememorările lui Andi 1, se intind și ele intr-un mod convenabil pentru romancier. Planurile fiind jucate in două dimensiuni temporale, ele pot fi subdivizate și mai departe, incorporând diferite fragmente de realitate, de realități individuale asociate in fluxul memoriei. Greutatea, pentru Dan Lungu, a fost aceea de a devoala fiecare dintre cele două “sectoare” mari ale romanului intr-un mod gradat și controlat, fără a livra un moment, un punct de cotitură inainte ca acestea să fi fost deja parcurse! Altfel spus, lucrând in sectorul 2 al capitalei sale ficționale, el a invăluit la inceput lucrurile și faptele, pentru ca lectorul să nu facă prea devreme identificarea personajului cu Andi. Și, pe de altă parte, lucrând in 1, a trebuit să procedeze cu mare atenție, pentru a nu face vreo referire la secvențe survenite abia ulterior, in 2. “Le combinam până amețeam”, povestește Marga, intr-o amintire din copilăria proprie trecută in rememorarea lui Andi, despre ritualul imbrăcării rochițelor, pantofiorilor și ciorăpeilor. Așa zicând, și Dan Lungu combină, extrage și reintroduce elementele din puzzle până zăpăcește cititorul; numai că el, autorul prestidigitator, iși păstrează luciditatea proiectivă și atenția la detalii. Tehnic și “tactic”, Cum să uiți o femeie e un roman ireproșabil. Să vedem insă cum se inserează și se reinserează materia epică in schema bine gândită și in algoritmul funcțional. Deși centrul de greutate ar fi fost normal să cadă pe evoluția lui Andi (depășind ruptura și devenind un altul), pagini la fel de bine realizate sunt cele cu comunitatea pocăiților pe care și eroul, și cititorul o descoperă cu surpriză. Nu e vorba de o miză mai “inaltă”, a problematicii religioase. Dragostea ta pentru femeia care te-a părăsit este mai intensă decât seninătățile dobândite ale membrilor pașnicei biserici. Dar faptele și gesturile acestora, replicile unor foști păcătoși care au căpătat, in timp, candoarea unor copii mari, punctele și liniile lor de incidență cu societatea, cu realitatea in sensul ei contondent, creează o microlume mai consistentă, literar, decât cea a tribulațiilor amoroase. Romanul unui sentiment “privat”, inițiat in 1, incepe să apară ca destul de șters prin comparație cu romanul, tot mai reliefat artistic, al credinței impărtășite in 2. Are mai puțină relevanță dacă autorul a fost de la inceput conștient de acest proces sau cartea l-a obligat cumva, din interiorul scrierii ei, să il marcheze. Cert este că ambele planuri câștigă semnificativ și expresiv din paralelismul in care se inscriu. Inițial, “frații” ne par completamente duși, mai ales dacă ne gândim la necazurile sentimentale ale tinerei generații virile. Ulterior, dimpotrivă, suferințele din dragoste ale lui Andi și ale oricui altcuiva par o biată treaptă pe drumul spre adevărata Iubire. Momentul revelației a fost bine cântărit de romancier, dovadă că e surprins și focalizat in cel mai puternic capitol al cărții. Câteva fragmente edificatoare: “Pielea ii atârna umedă și rece, ca o haină de ploaie. Inima se liniștise și cămașa era udă. Creierul iși invârtea pistoanele alert. Imagini și voci se involburau. Frânturi. Așchii. Coincidențe. Intâmplări stranii. Magmă pestriță. Logici zvârcolindu-se ca șerpii. Un fulger luuuuung, contorsionat. Spaimă. Dacă Dumnezeu există, acesta nu era decât inceputul. Dacă oamenii aceia nu erau nebuni, acesta nu era decât inceputul. Inima i se chirci, speriată. El Ii va da un deget și Dumnezeu va lua toată mâna. El va face un pas și Dumnezeu o mie. (…) Nuuuuuuuuuuu! Nu, nu, nu! NU! NUUU! Ei bine, da! Da, viața lui era viața lui. Da, voia să fumeze. Da, ii plăcea să bea! Ei, și!? El ce se băga? Care era Treaba lui? De ce-Și vâra nasul acum? Il intrebase dacă vrea să se nască? Nu! Atunci de ce avea pretenții? De ce-L incolțise? De ce-I băga sula-n coaste? Unde mai era alegerea lui? De ce-L forța? Unde-i era libertatea? Nu erau decât minciuni? Povești pentru fraieri? Dacă nu, de ce Il vâna? De ce-I punea pistolul la tâmplă? Să-L lase in pace! Să plece! Să caute pe altcineva! Da, el voia să păcătuiască! Să injure! Să i-o tragă Margăi! Să-l prindă sfârșitul lumii pe WC. Da, știa ce-l așteaptă. Da, voia să meargă in iad, ei și!? Pentru o veșnicie, ei și!? Era viața lui, să-l lase in pace! Dacă voia oameni fără păcat, trebuia să Și-i facă! Trebuia să-I intrebe dacă vor să se nască! Să-I lase să aleagă. Atunci, când conta, nu acum! Corpul ii ințepenise. Inima era o bilă de piatră. Lovea masa cu pumnii. Și cu fruntea. Scâncea. Mârâia. Lăsa saliva să-i curgă. Din nou, frica. Un năvod aruncat in carne. Pești congelați. Știa. Știa că știe.” (pp. 344-346). Andi 1 devenit Andi 2, simpaticul și superficialul jurnalist părăsit impardonabil de o “bunăciune” ca Marga, pare in aceste pagini dinspre final posedat de Diavol. Un indiciu al derutei lui este și plasarea aiuritoare a majusculelor pronominale. Ele ar trebui să-L evidențieze, in text și in viață, pe Dumnezeu, dar aici se revarsă haotic și peste bieții oameni… Nu știu cum a rezolvat autorul problema pur personală și netransferabilă ficțional a credinței. Ca mai vechi cititor și critic al lui, pot spune insă cu certitudine: abia cu acest al treilea roman, subtil și substanțial, riscant, dar nu șarjat, situat la alt nivel decât precedentele, Dumnezeu i-a pus lui Dan Lungu mâna-n cap.
*) Dan Lungu, Cum să uiți o femeie, roman, Editura Polirom, Iași, 2009, 392 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar si artistic (1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura, Idei in dialog, Bucurestiul cultural,Caiete critice, precum si la ziarele Evenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul “Titu Maiorescu” al Academiei Romane); Ileana Malancioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un om din Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.

Subiecte #Cum sa uiti o femeie#Dan Lungu